Prima pagină » Actualitate » Ce nu este bine să faci când metroul se blochează în tunel. „Niciodată nu trebuie să rupi ușa și să sari singur pe șină”

Ce nu este bine să faci când metroul se blochează în tunel. „Niciodată nu trebuie să rupi ușa și să sari singur pe șină”

Marian Artimon, liderul de sindicat de la Metrorex, a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că cei care călătoresc cu metroul trebuie să știe cum să reacționeze în caz de accident. Potrivit lui Marian Artimon, Metrorex trebuie să-i educe pe călători în acest sens, astfel încât „oamenii să nu rupă ușile și să sară pe șine”.

„Senzațional a fost la Timpuri Noi, pentru că a dat atât de mult în circulație (…) poate puțin ar trebui să lucreze Metrorex și la educarea călătorilor. Acel tip de tren IVA nu poți să treci dintr-un vagon în altul, și atunci, mecanicul dacă avea patru vagoane în tunel, și două în peron, nu putea să deschidă și să evacuzeze călătorii în tunel”, a declarat Marian Artimon în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Liderul de sindicat de la metrou le transmite călătorilor că în situația în care trenurile rămân blocate în tunel, nu trebuie să deschidă ușile și să sară pe șine.

Marian Artimon: „Acel mecanic trebui să se gândească cum să aducă trenul în siguranță în peron”

„Am mai fost și noi prin străinătate. Se dau tot felul de mesaje. Sunt mesaje vizuale, lipite în trenuri, care îți arată ce trebuie să faci. Și trenurile IVA au mesaje către călători care spun ce au de făcut în situațiile respective. Există acele hărți, dar și mesaje care arată ce trebuie să faci în caz de urgență. Dar niciodată nu trebuie să rupi ușa și să sari singur în șină, pentru că te poți accidenta. Trenurile IVA au doi mecanici, trenurile CAF au un singur mecanic. Acel mecanic trebui să se gândească cum să aducă trenul în siguranță în peron, ca să poată debarca în siguranță oamenii”, a mai declarat Marian Artimon în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”