Prima pagină » Sport » Simona Halep, TESTATĂ anti-doping chiar înaintea antrenamentului: „Să vină de câte ori doresc”

Simona Halep, TESTATĂ anti-doping chiar înaintea antrenamentului: „Să vină de câte ori doresc”

Simona Halep se pregătește pentru sezonul de zgură, iar marți la antrenament a avut o vizită neașteptată. A fost testată de o echipă de la Agenția Națională Anti-Doping.

Halep se antrenează la Baza Pescariu din București pentru turneul de la Oeiras, care are loc în perioada 15 – 21 aprilie.

Turneul e primul la care Simona Halep va lucra cu noul său antrenor, Carlos Martinez.

Simona Halep, testată anti-doping chiar înaintea antrenamentului: „Să vină de câte ori doresc”

„Da, chiar am întârziat un pic pentru că am avut antidoping de dimineață, o testare care deja pot să spun că e în viața mea. În ultima perioadă, mai ales în 2022, am fost testată la opt zile. Sunt testată mai des, dar și în trecut eram foarte testată. Nu am nimic împotrivă, să vină de câte ori doresc. Nu e ușor să dai de fiecare dată sânge și urină, dar aceasta este procedura și n-am nimic împotrivă. Mă simt mai bine, de la zi la zi e mai bine și încerc să-mi regăsesc ritmul pe care îl aveam în trecut, dar e mai greu decât mă așteptam. N-am crezut niciodată că va fi ușor, dar un pic cam prea greu. Voi fi răbdătoare și o să încerc să am încredere mai multă de la zi la zi” a declarat Simona Halep, potrivit Digi Sport.

Turneul Oeiras Ladies Open are loc în perioada 15 – 21 aprilie, se joacă pe zgură, e de categorie WTA 125 și are premii de 164.000 de dolari „Sunt foarte încântată să adaug un nou turneu în calendarul meu. La întoarcerea în circuitul WTA intenționez să joc cât mai multe meciuri și acceptarea acestui wild card îmi oferă posibilitatea de a face acest lucru în fața publicului portughez. Vreau să mulțumesc turneului pentru că m-a primit și abia aștept să fiu acolo” a declarat Simona Halep, potrivit siteului bolamarela.pt.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!