Prima pagină » Actualitate » Delegaţia AUR din Parlamentul European, împotriva rezoluţiei privind „necesitatea ca UE să sprijine Ucraina continuu”

Delegaţia AUR din Parlamentul European, împotriva rezoluţiei privind „necesitatea ca UE să sprijine Ucraina continuu”

Delegaţia AUR din Parlamentul European, împotriva rezoluţiei privind „necesitatea ca UE să sprijine Ucraina continuu”

Delegaţia AUR din Parlamentul European s-a poziţionat împotriva unei rezoluţii privind „necesitatea ca UE să sprijine Ucraina continuu”, anunţă miercuri formaţiunea politică.

”Delegaţia AUR din Parlamentul European s-a poziţionat împotriva unei rezoluţii privind „necesitatea ca UE să sprijine Ucraina continuu”. În loc să facă un apel la pace, rezoluţia îndeamnă la implicarea militară directă a NATO şi UE în războiul din Ucraina, la antrenarea soldaţilor ucraineni de către statele membre UE şi NATO, sau la acordarea de echipamente şi tehnică militară în valoare de zeci de miliarde de euro Ucrainei”, arată AUR într-o declaraţie oficială.

Potrivit AUR, scopul declarat este de a sprijini militar Ucraina la nesfârşit, „atât cât va fi nevoie”.

”Delegaţia AUR din Parlamentul European reiterează angajamentul nostru firesc de a sprijini Ucraina din punct de vedere umanitar, politic şi, până la un punct, economic, însă nu putem fi de acord cu implicarea militară a României în acest conflict (…) Cerem Uniunii Europene să discute mai mult despre pace şi mai puţin despre perpetuarea unei stări permanente de război. Prelungirea cu orice preţ a războiului nu va face decât să distrugă Ucraina şi să ne facă pe noi, toţi cetăţenii Uniunii Europene, mai săraci şi mai îndatoraţi pe zi ce trece, până la falimentul comun”, mai spune AUR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu