Prima pagină » Știri politice » Sorin Grindeanu anunță demararea procedurilor pentru construcția AUTOSTRĂZII Timișoara-Moravița: „Este un obiectiv pe care mi l-am autopropus”

Sorin Grindeanu anunță demararea procedurilor pentru construcția AUTOSTRĂZII Timișoara-Moravița: „Este un obiectiv pe care mi l-am autopropus”

Vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, au anunțat începerea procedurilor pentru construcția unei noi autostrăzi, care va lega Timișoara de Moravița, pe o distanță de 72,93 kilometri. „Este un obiectiv pe care mi l-am autopropus în momentul în care am venit ministru al Transporturilor”, a spus Grindeanu.

„Astăzi s-a lansat primul lot în licitație, de la Timișoara la Moravița, urmând ca săptămâna viitoare să fie lansat lansată în licitație lotul al 2-lea astfel încât Timișoara-Moravița, săptămâna viitoare pe cele două loturi să se afle în stadiul de licitație”, a precizat ministrul Transporturilor.

Primul tronson, care se va întinde între Remetea Mare și Jebel, pe o lungime de 35,67 kilometri, a fost transmis către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru validare, au anunțat cei doi oficiliali de la Transporturi.

Am început procedurile pentru construcția unei noi autostrăzi: Timișoara-Moravița. Documentația pentru proiectarea și execuția primului tronson, Remetea Mare-Jebel, a fost transmisă astăzi la ANAP spre validare. Următorul pas este publicarea anunțului de participare la licitație, unde vom stabili și data limită pentru depunerea ofertelor, a declarat șeful CNAIR.

Construcția acestui prim tronson va fi finanțată prin Programul Transport (PT) și va avea o durată de maximum 48 de luni, dintre care 12 luni vor fi alocate pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Pod de peste 1.000 de metri pe noua autostradă

Tronsonul va include construcția unui pod impresionant de 1.153 metri care va traversa râul Timiș, precum și patru noduri rutiere importante:

  • Remetea Mare (legătura cu autostrada A1),
  • Albina (legătura cu DJ592),
  • Varianta de Ocolire Timișoara Sud,
  • Pădureni (legătura cu DN59).

De asemenea, tronsonul 1 va subtraversa DN6 și calea ferată CF100 (București-Timișoara), și va traversa denivelat CF127 (Jebel-Liebling) și DJ693B, precizează Cristian Pistol.

Directorul CNAIR a subliniat că pe acest sector de autostradă vor fi incluse facilități moderne, cum ar fi un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) și două parcări de scurtă durată, dotate cu infrastructură pentru instalarea a cel puțin șase stații de încărcare pentru mașinile electrice.

CITIȚI ȘI:

Alfred Simonis, aflat pe Centura de Sud a Timișoarei: După mult timp oamenii politici nu vin doar cu schițe și proiecte, vin cu realizări

Sorin Grindeanu a anunțat că Autostrada A1 Sibiu-Pitești, Secțiunea 5, e realizată în proporție de 79%

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...