Prima pagină » Actualitate » Germania MODIFICĂ regulile de la graniță. Măsuri mai stricte pentru migranți

Germania MODIFICĂ regulile de la graniță. Măsuri mai stricte pentru migranți

Ruxandra Radulescu
Germania MODIFICĂ regulile de la graniță. Măsuri mai stricte pentru migranți

Germania a anunțat implementarea unor măsuri mult mai stricte la granițele nordice și estice. Autoritățile au luat măsuri pentru combaterea migrației ilegale. 

Ministrul german de interne Nancy Faeser a anunțat săptămâna trecută implementarea unor reguli mult mai stricte la granițele din nord și din est, ce vor  fi valabile timp de șase luni. Noul set de măsuri face parte din planul prezentat în camera inferioară a parlamentului de la Berlin, pentru migraţiei ilegale, iniţiativă ce cuprinde măsuri de securitate, restricţii privind serviciile acordate solicitanţilor de azil şi promisiunea unor măsuri care să faciliteze expulzarea migranţilor, relatează agenţia EFE.

Noul plan, condus de Olaf Sholz, va fi dezbătut joi pentru prima dată în Bundestag. Potrivit modificărilor, solicitanţii de azil vor pierde protecţia statului german dacă pleacă în vacanţă în ţările lor de origine. Există însă excepţii în cazul refugiaţilor din Ucraina.

De asemenea, migranţii vor pierde dreptul de azil dacă în cazul în care sunt condamnaţi pentru infracţiuni grave, inclusiv discriminare, antisemitism sau rasism, printre altele.

Prin intermediul acestei inițiative, guvernul german dorește expulzarea solicitanţilor de azil care se află în Germania, dar care au fost înregistraţi în alte ţări ale UE, conform Regulamentului Dublin. Aceşti migranţi vor beneficia de prestaţii sociale în Germania doar 15 zile. După această perioadă, prestaţiile vor fi reduse la cele de bază, respectiv cheltuielile asociate cu cazarea, hrana şi igiena.

„Acest pachet de securitate răspunde promisiunii fundamentale a unui stat democratic de a avea grijă de libertatea cetăţenilor”, a spus Nancy Faeser în Bundestag, în intervenţia care a deschis dezbaterea parlamentară asupra măsurilor de securitate care se impun în urma atacurilor cu caracter islamist comise în oraşele Mannheim şi Solingen.

FOTO: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță vrea desființarea Primăriei Capitalei! Cum ar urma să fie condus Bucureștiul
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP