Prima pagină » Actualitate » Locomotiva unui tren de călători a luat foc în gara Iclod, Cluj. Pasagerii s-au autoevacuat. Nici o victimă

Locomotiva unui tren de călători a luat foc în gara Iclod, Cluj. Pasagerii s-au autoevacuat. Nici o victimă

Pompierii din Cluj au intervenit, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători aflat în gara Iclod. Toţi călătorii au reuşit să iasă singuri şi nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale, conform news.ro.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat la o locomotivă situată în gara din comuna Iclod. Locomotiva este cuplată la un vagon de călători, însă din fericire incendiul a fost localizat rapid. De asemenea, toţi călătorii au reuşit să se autoevacueze. Echipajele noastre au putut acţiona în siguranţă doar după ce angajaţii CFR au decuplat curentul pe linia ferată, iar în aceste momente se verifică existenţa a potenţiale focare ascunse”, a transmis ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale. La misiune participă două autospeciale cu apă şi spumă, alături de o ambulanţă SMURD.

Citiți și: Încă un incendiu de vegetație în parcul IOR din Capitală/ Două hectare au fost pârjolite

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
O inscripție misterioasă ar putea dezvălui un templu pierdut