Prima pagină » Știri politice » Angel Tîlvăr, despre CREȘTEREA numărului de militari: „Numărul celor care intră în rândul armatei este mai mare decât numărul celor care părăsesc”

Angel Tîlvăr, despre CREȘTEREA numărului de militari: „Numărul celor care intră în rândul armatei este mai mare decât numărul celor care părăsesc”

Cristina Corpaci

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a declarat în timp ce se află într-o vizită oficială în Franța cu privire la creșterea numărului de militari activi, că „Ne interesează să avem forțe armate care împreună cu aliații și partenerii noștri să-și poată asigura funcția cea mai importantă pe care o au, și anume apărarea teritoriului național și a cetățenilor României.”

Angel Tîlvăr a declarat că măsurile luate de Guvern în ultima vreme au făcut că numărul celor ajung să intre în armată este mai mare decât al celor care își doresc să iasă din cadrul ei.

În primul rând, vreau să vă spun că începând cu sfârșitul anului trecut, tendința în ceea ce privește cei care intră în rândul armatei este mai mare decât numărul celor care părăsesc. Asta înseamnă că măsurile pe care le-am luat, măsurile pe care le-a luat Guvernul, stimularea, să zicem, inclusiv salarială în ceea ce privește creșterea calității vieții militarilor, au rezonat în decizia oamenilor, fie de a urma o carieră militară, fie de a nu părăsi armata, un lucru care ne bucură, a spus Tîlvăr.

Întrebat despre creșterea numărului de militari activi, ministrul Apărării a declarat că strategia va fi definitivată în ianuarie anul viitor.

În ceea ce privește această strategie, în ianuarie vom avea o discuție finală, pentru că sunt multe procese de reflexe vizavi de acest lucru, împreună cu aliații noștri. Evident că și punctul de vedere al aliaților noștri va conta în deciziile pe care le vom lua și asta pot să vă spun la acest moment. Ne interesează să avem forțe armate care împreună cu aliații și partenerii noștri să-și poată asigura funcția cea mai importantă pe care o au, și anume apărarea teritoriului național și a cetățenilor României, a mai spus ministrul Apărării.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: Creșterea bugetului apărării la 3% din PIB „nu este o necesitate” / România beneficiază de ajutor SUA după donația sistemului Patriot

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?