Prima pagină » Sport » Cum a fost 2024 pentru tenisul de masă românesc și ce obiective sunt pentru anul viitor

Cum a fost 2024 pentru tenisul de masă românesc și ce obiective sunt pentru anul viitor

Preşedintele FRTM, Cristinel Romanescu, a analizat anul 2024 în ceea ce privește tenisul de masă românesc. Acesta are regretul că la Jocurile Olimpice de la Paris, tricolorii nu au luat nicio medalie.

Ca aspect pozitiv, conducătorul federației a pus închirierea pe termen lung a Sălii Romsilva din București, în condițiile în care lipsea o sală de antrenament dedicată exclusiv tenisului de masă.

Pentru 2025 federalii au stabilit ca obiectiv obținerea de medalii la toate competiţiile internaţionale.

Cum a fost 2024 pentru tenisul de masă românesc și ce obiective sunt pentru anul viitor

„A fost un an cu bune şi cu rele, întotdeauna este aşa. Per total 2024 a fost un an bun, mai puţin Jocurile Olimpice de la Paris, unde nu am reuşit să luăm nici de data aceasta medalia olimpică pe care ne-o dorim de mult. Cel mai bun rezultat a fost locul 5 în proba de dublu mixt. Poate presiunea a fost foarte mare şi nu am ştiut cum să gestionăm chestiunea aceasta, pentru că am fost relativ aproape. Am fi avut şanse la toate cele trei probe, dublu mixt, echipe feminin şi simplu feminin, dar lucrurile nu au mers aşa cum ne-am propus. Însă pe parcursul anului am avut destule competiţii, chiar şi după Paris. Bernadette Szocs a reuşit două medalii de argint la Campionatele Europene, iar la ultima competiţie, România a ocupat locul 4 la Cupa Mondială, învingând Japonia, Taipei, Germania, Franţa, Statele Unite ale Americii… am fost singura echipă din Europa care am fost în careul de aşi alături de China, Coreea de Sud şi Hong Kong. Deci cam aici ne e locul, iar eu sunt convins că la un moment dat tot vom reuşi acea medalie mult râvnită la Jocurile Olimpice. Anul acesta cadeţii şi juniorii şi-au făcut treaba foarte bine la Campionatele Europene şi Mondiale, cucerind titluri şi medalii la mai multe probe. Vedem generaţia care vine din spate şi noi spunem că suntem în grafic”, a spus Cristinel Romanescu, pentru Agerpres.

Păcat, pentru că singurul regret şi singurul insucces din 2024 a fost această participare la Paris care nu ne-a adus o medalie. Nu este vorba că Bernadette Szocs nu a fost în formă şi de aceea nu am reuşit. Nu e adevărat. Noi formăm o echipă. Iar la Paris am concurat şi în proba pe echipe sau dublu mixt… deci noi considerăm că la Paris niciun jucător român nu a fost în plenitudinea forţelor, nu a fost în forma sportivă la care ne-am fi aşteptat. Pentru că poate nici Eliza Samara, poate nici Adina Diaconu nu au performat în proba pe echipe aşa cum o fac de obicei. Şi la mixt nici Ovidiu (Ionescu) nu a excelat. Aşa că eu spun că această presiune permanentă pentru această medalie olimpică a dus la acest insucces. Se întâmplă în sport, nu avem ce face. Pentru că pregătirea a fost foarte bună, s-a desfăşurat în condiţii excelente, dar parcă jocul nu a funcţionat aşa de bine la meciuri în toate probele. Parcă sportivii nu au fost ei. Iar imediat după Jocuri lucrurile s-au schimbat total şi au apărut rezultatele – Cristinel Romanescu

„Avem sportivi care de fiecare dată, indiferent de competiţie, atacă podiumul”

„Avem aprobate toate obiectivele pentru anul următor, pentru că noi începem calendarul internaţional imediat după Anul Nou, pe 6 ianuarie. Este un concurs internaţional de seniori la Doha (n.r. – WTT Star Contender Doha 2025) unde vor participa Bernadette Szocs, Eliza Samara, Adina Diaconu, Eduard Ionescu, Ovidiu Ionescu… după care juniorii pe 8 ianuarie pleacă în Austria, la Linz. Deci sarabanda competiţională începe repede pentru tenisul de masă. De asemenea, avem la sfârşitul lunii ianuarie Europa Top 16, unde vom participa cu 5 sportivi. În luna mai avem Campionatele Mondiale de la Doha în probele individuale, după care sunt Europene Under-21, Europenele U13 şi aşa mai departe. În plus, la sfârşitul lunii noiembrie, la Cluj avem de organizat Campionatele Mondiale U15 şi U19. După atâta amar de vreme organizăm şi noi o ediţie a Mondialelor. Şi la absolut toate competiţiile la care vom participa există obiective de medalii. Pentru că noi avem sportivi care de fiecare dată, indiferent de competiţie, atacă podiumul”, a mai spus conducătorul tenisului de masă din România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Schimbare de regulament la Eurovision: ce țări nu vor avea voie să găzduiască concursul?