Prima pagină » Economic » Consiliul Concurenței a sancționat două companii cu 1,4 milioane lei pentru TRUCAREA de licitații. Lucrarea este deja finalizată

Consiliul Concurenței a sancționat două companii cu 1,4 milioane lei pentru TRUCAREA de licitații. Lucrarea este deja finalizată

Consiliul Concurenței a sancționat două companii cu 1,4 milioane lei pentru TRUCAREA de licitații. Lucrarea este deja finalizată

Consiliul Concurenței a sancționat Societatea de Construcții Napoca SA și compania Beton Constructorul SRL cu amendă în valoare totală de 1,42 milioane de lei (286.758 euro), pentru trucarea unei licitații lansate de Primăria comunei Chinteni, din județul Cluj.

Autoritatea în domeniul concurenței a constatat, în cadrul investigației declanșate din oficiu în anul 2023, că cele două companii au făcut schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial și și-au coordonat comportamentul în timpul participării la licitația publică organizată de Primăria comunei Chinteni pentru reabilitarea drumurilor, astfel încât una dintre ele să câștige.

În acest fel, au eliminat concurența dintre ele, maximizându-și șansele de câștig în fața celorlalte companii participante la licitație, arată

Amenzile au fost aplicate astfel:

  • Societatea de Construcții Napoca SA – 1.238.185,44
  • Beton Constructorul SRL – 187.735,43

Atât Societatea de Construcții Napoca SA, cât și firma Beton Constructorul SRL au recunoscut integral fapta și au beneficiat de reducerea amenzii.

„Reamintim că Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească. Autoritatea de concurență încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze instituția, putând beneficia de imunitate sau reduceri substanţiale ale amenzilor. Mai multe informații despre programul de clemență sunt disponibile pe website-ul dedicat: www.clementa.ro”, a trasmis instituția.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe pagina web a instituției, după eliminarea informațiilor confidențiale.

Ne-a obligat să le adjudecăm licitația

Primărița din Chinteni, Magdalena Lucia Suciu, a precizat, într-o declarație pentru Știri de Cluj, că cele două oferte identice au fost identificate de către Comisia de Licitație și Consiliul Concurenței a fost notificat cu privire la acest incident. Potrivit primăriței, răspunsul a venit după mai multă vreme, timp în care constructorul care a avut cea mai bună ofertă, adică Beton Constructorul SRL, a finalizat lucrările reabilitării drumurilor.

,,Am primit de la Ministerul Dezvoltării pe linia Anghel Saligny o finanțare. Aveam deja proiectul tehnic și autorizația de construire. Am demarat licitația, iar Comisia de Licitație a constatat, la un moment dat, că sunt două oferte identice. Legislația ne obligă să anunțăm Consiliul Concurenței și să cerem un punct de vedere. Am așteptat după acest punct de vedere aproximativ 5 luni, neputând face următorii pași. În momentul în care am primit răspunsul, am eliminat cele două firme din licitație. Nu eu personal, comisia care se ocupa de aceste licitații”, a spus primărița din Chinteni.

„Constructorul s-a adresat celor de la CNSC, iar aceștia au spus că are dreptate constructorul. Ne-a obligat să le adjudecăm licitația. Ceea ce am și făcut, pentru că mă supun legislației și deciziilor pe care le iau forurile superioare. Sunt surprinsă că după ce am finalizat lucrarea de câteva luni, și a trecut atât de mult timp, vine CNSC-ul cu măsuri. Lucrarea este finalizată de către Beton Constructorul, cel care avea prețul și oferta cea mai bună”, a explicat Magdalena Lucia Suciu.

Ciitiți și:

Consiliul Concurenței a amendat cu 128 milioane de lei o companie pentru că A LIMITAT accesul pacienților români la un medicament ieftin

Consiliul Concurenței a SANCȚIONAT trei mari operatori de pe piața cimentului cu peste 43 de milioane de euro. Ce a descoperit în urma investigației

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ