Prima pagină » Știri externe » REUTERS: Statele Unite ar urma să ceară o reformă a OMS. Printre solicitările Washingtonului se numără și numirea unui american la conducere

REUTERS: Statele Unite ar urma să ceară o reformă a OMS. Printre solicitările Washingtonului se numără și numirea unui american la conducere

REUTERS: Statele Unite ar urma să ceară o reformă a OMS. Printre solicitările Washingtonului se numără și numirea unui american la conducere

Administrația Trump ar lua în considerare un plan de reformă al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), plan care ar include și numirea la conducere a unui american.

Acest plan ar urma să fie esențial pentru ca Statele Unite să rămână membru al agenției internaționale de sănătate, au declarat două surse familiare cu planul pentru Reuters.

De asemenea, jurnaliștii Reuters au consultat și un document al Administrației cu privire la acest proiect. Documentul ar fi fost prezentat consilierilor președintelui Donald Trump înainte de învestirea sa din 20 ianuarie. Documentul recomandă ca Statele Unite să-și anunțe rapid retragerea din OMS și să adopte o „nouă abordare radicală” în relația cu agenția, inclusiv utilizarea de presiuni pentru ca un oficial american să devină director general atunci când mandatul lui Tedros Adhanom Ghebreyesus se va încheia, în 2027.

Ce dorește Donald Trump de la OMS

Ordinul executiv al lui Trump de a părăsi OMS a fost printre primele sale mișcări politice la preluarea mandatului. O astfel de mișcare ar putea însemna că OMS și-ar pierde  cel mai mare finanțator până în ianuarie 2026. Trump a acuzat în ordinul executiv organizația că a gestionat greșit pandemia de COVID-19 și că este influențată în mod nejustificat de alte națiuni, ceea ce OMS neagă. De atunci, Trump a sugerat că SUA s-ar putea întoarce în cadrul organizației dacă OMS ar fi „curățată”, fără a oferi detalii despre ceea ce ar însemna, de fapt, acest lucru.

Propunerea de reformă a fost discutată încă de înainte de preluarea mandatului de către Trump, dar nu este clar dacă Administrația sa va adopta oricare dintre celelalte recomandări, au spus cele două surse.

Administrația Trump „va continua să revizuiască procesele actuale și organismele de asistență medicală pentru a implementa reformele necesare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kush Desai. El nu a comentat nicio discuție cu privire la OMS.

Documentul propune numirea unui trimis special al SUA în 2025, subordonat lui Trump și Casei Albe, pentru a supraveghea negocierile cu OMS privind potențialele reforme înainte de ieșirea SUA din organizație, programată pentru anul viitor.

În prezent, coordonarea cu OMS este gestionată de Departamentul de Stat și Departamentul de Sănătate și Servicii Umane.

CITEȘTE ȘI:

OMS vrea să-și reducă BUGETUL după ieșirea SUA din organizație

OMS critică SUA pentru refuzul de a mai ajuta programele anti-HIV. „Expune riscului milioane de vieți”

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ