Prima pagină » Știri politice » NEGOCIERILE de la Riad. Radu Leca descifrează elementele comportamentale. „În cazul lui Lavrov, putem vorbi oricând despre o declarație de RĂZBOI”

NEGOCIERILE de la Riad. Radu Leca descifrează elementele comportamentale. „În cazul lui Lavrov, putem vorbi oricând despre o declarație de RĂZBOI”

NEGOCIERILE de la Riad. Radu Leca descifrează elementele comportamentale. „În cazul lui Lavrov, putem vorbi oricând despre o declarație de RĂZBOI”

Aproape cinci ore au ținut negocierile dintre delegațiile americană și rusă, în Arabia Saudită. Secretarul de stat amerian, Marco Rubio, a stat față în față cu ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, la o masă dreptunghiulară, de mari dimensiuni, la Riad, într-unul dintre palatele familiei regale, Diriyah din complexul Albasateen.

Cei doi oficiali au ajuns simultan în încăperea destinată discuțiilor, iar întrevederea a început fără tradiționala strângere de mână.

„Handshake-ul nu a existat, pentru a se putea demonstra tensiune. Dacă exista, înseamna că tensiunea era falsă. A trebuit ca tensiunea să fie subliniată cu marker roșu”, spune Radu Leca, pentru Gândul.

LAVROV RUBIO

Sursa: profimedia images

Psihologul a analizat, pentru Gândul, comportamentul negociatorilor din Rusia și Statele Unite și a afirmat că fețele acestora trădau nervozitate sau disconfort.

„Ambele personaje au avut zâmbetul strâns, zâmbetul care nu implică nimic, zâmbet denumit în psihologie „zâmbetul Duchenne”. Acesta indică noțiunea de incongruență între ceea ce simte și ceea ce exprimă. Aceste elemente sunt asociate cu nervozitatea și/sau disconfortul.

Oamenii au dat dovadă de nervozitate, fiindcă, ei fiind săgeți, adică, din punct de vedere politic fiind niște reprezentanți ai altor interese, ei trebuiau să facă ceea ce li s-a sugerat.

În ambele cazuri, buzele strânse au demonstrat tensiunea”, a explicat acesta.

Însă, în cazul lui Rubio, Radu Leca a identificat o „opunere interioară”,

„El și-a și frecat buzele una de alta sau și le-a mângâiat, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o opunere interioară”.

„Tensiunea” lui Lavrov a fost tradată de fruntea încrețită.

„La Serghei Lavrov, vedem o frunte încrețită, ceea ce a sugerat tensiune; tensiunea în care demnitarul a fost pus să existe”.

„În cazul lui Lavrov, putem vorbi oricând despre o declarație de război”

Intrând și în psihologia cromatică, Radu Leca a identificat „o declarație de război” în alegerea făcută de Lavrov. Ministrul rus a purtat un costum navy blue, cămașă albă și cravată asortată.

LAVROV RIAD

Sursa: profimedia images

„În cazul cromaticii folosite de Lavrov, putem vorbi oricând despre o declarație de război. În conformitate cu combinația de culori dintre cămașă, cravată, costum, avem în cazul lui Lavrov o declarație concretă de putere, de dominație și de incitare la agresivitate, violență, război. 

Rusia este stăpâna a mii de focoase nucleare. Și, atunci, Lavrov nu a venit cu o armată de peste 3 milioane de soldați în spate, ci a venit cu mii de focoase nucleare și toată lumea trebuia să știe cu ce a venit”, a comentat Radu Leca.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul pregătește reducerea accizei doar pentru motorină. Ilie Bolojan explică de ce benzina nu va fi plafonată
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul
Mediafax
Primul obuzier K9 „Tunetul” a ieșit de pe linia de producție pentru Forțele Terestre Române
Click
Ce vrea să facă văduva lui Florian Pittiș, la 19 ani de la decesul artistului: „Chiar se gândește.” Drama femeii, ambii soți au avut morți fulgerătoare
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Țările din Europa cu cele mai atractive programe pentru vize de aur