Prima pagină » Actualitate » La un pas de prăpăd. Un incendiu într-un bloc din Suceava a silit 25 de locatari să se evacueze. Proprietarul, singurul rănit

La un pas de prăpăd. Un incendiu într-un bloc din Suceava a silit 25 de locatari să se evacueze. Proprietarul, singurul rănit

Rene Pârșan

Un incendiu a fost aproape să facă prăpăd într-un bloc din Suceava. Din fericire, focul izbucnit într-un apartament nu s-a extins la locuințele din proximitate sau, mai rău, în întregul imobil. Totuși, 25 de colocatari au fost nevoiți  să se autoevacueze.

Un bărbat a fost transportat la spital, în stare de inconştienţă, după ce în apartamentul în care se afla, din municipiul Suceava, a izbucnit un incendiu în dormitorul locuinţei, care a fost cuprins de fum. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, iar 25 de locatari au ieşit din bloc singuri sau ajutaţi de pompieri. La această oră, incendiul este localizat, iar pompierii acţionează pentru stingerea acestuia.

Sâmbătă seară, la un apartament dintr-un bloc de locuinţe de pe strada Zorilor, din municipiul Suceava, a izbucnit un incendiu. Pentru stingerea focului, la intervenţie au ajuns pompieri militari, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, informează ISU Suceava.

În interiorul apartamentului, a fost identificată o victimă, un bărbat, în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD, care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava.

Flăcările s-au manifestat în dormitorul locuinţei, cu degajări mari de fum. La această oră, incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidarea acestuia şi pentru ventilarea zonei afectate de fumul şi de gazele toxice rezultate în urma incendiului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!