Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu: „Astăzi m-am trezit că mi s-a suspendat contul de TIK TOK”

Ion Cristoiu: „Astăzi m-am trezit că mi s-a suspendat contul de TIK TOK”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Ion Cristoiu a discutat despre suspendarea contului său de Tik Tok. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show.

Ion Cristoiu a catalogat această decizie drept un act de cenzură și o încălcare a dreptului la opinie. Contul său, care avea 8 milioane de aprecieri și 136.000 de urmăritori, a fost suspendat permanent din cauza unor presupuse încălcări repetate ale politicilor platformei. Cristoiu a menționat că a primit avertismente, dar consideră că acestea nu justifică suspendarea definitivă.

„Important e felul șmecheresc în care m-au lucrat, ca să zic așa, și nici n-au respectat legea. Deci, ca să te poată suspenda trebuie să nu ții cont de cinci-șase avertismente. Și atunci mi-au dat un prim avertisment pe 25 martie. Și după asta am făcut contestație. Bineînțeles că mi-au răspuns într-un limbaj de lemn, că încalc regulile comunității. Și după asta am postat în fiecare zi, până azi, câte 10, câte 11. Nu s-a întâmplat nimic. Azi m-am trezit cu anunțul că contul este suspendat și de ce e suspendat? Pentru că am încălcat nu de șapte ori. Nu am ținut cont de avertismente și au pus avertismente și în ianuarie, nu știu dacă ai înțeles poanta” , spune Ion Cristoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
Donald Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas. Reacția președintelui: „Plecați dracului de aici!”
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!