Daniela Silivaș a mărturisit la Altceva cu Adrian Artene movivele pentru care s-a retras din gimnastică la doar 18 ani. Campioana care a câștigat tot ce se putea în cariera de sportivă în doar un ciclu olimpic a fost forțată de împrejurări să renunțe într-un moment în care mai avea multe de dăruit României. Dar nu regretă decizia.
Nu, uitându-mă în spate. Cred că am știut de atunci că mi-am realizat visurile care le-am avut pentru gimnastică. Totuși, retragerea a fost puțin cam bruscă. Da, am avut operație la genunchi de menisc, dar nu a fost o operație foarte grea, dar în același timp a fost exact după Revoluție. Atunci s-au gândit cei din federație că centrul de la Deva era cel vechi, că nu se mai face gimnastică și sportul în complexe sportive și am fost trimise cu toate gimnastele, toți antrenorii la cluburi.
Închiderea fabricii de campioane de la Deva, începutul sfârșitului gimnasticii românești, explică Daniela.
Și atunci mi-am dat seama că totuși era foarte greu să încep cu alți antrenori. Am avut antrenorii de la lot pentru 7 ani care mă știau, pe care eu ]i știam, mă înțelegeau și să încep de la zero cu alți antrenori și după operație am zis să cred că e timpul să mă retrag. Terminasem liceul, voiam să încep facultatea și atunci atunci am m-am gândit și nu am fost singura. Am fost câteva fete… Aurelia Dobre, Gabriela Păturată. Atunci ne-am retras cu toate.
Nu cred, nu mă gândeam gata, acuma mă retrag. La 18 ani mă retrag, dar cu toate ce s-a întâmplat așa pe moment am zis cred că e timpul și niciodată nu am regretat că m-am retras așa devreme.
Eu am început concursurile internaționale la 10 ani, după 8 ani de concursuri. În fiecare an aveam câte 20-25 de concursuri în fiecare an. Acuma au cam două-trei concursuri pe an. Noi aveam concursuri în fiecare lună, plecam undeva și aveam un concurs. Am știut că și mintea și corpul mi-au spus că trebuie să mă opresc, încheie marea campioană.
Citiți și: Daniela Silivaș, despre frica teribilă care a urmărit-o toată viața: „A rămas cu mine”