Prima pagină » Știri politice » Marius Budăi, despre formarea noului Guvern: PSD ar trebui să dea premierul

Marius Budăi, despre formarea noului Guvern: PSD ar trebui să dea premierul

Alexandru Tudor

Deputatul social democrat Marius Budăi a fost întrebat marți, în Parlament, dacă PSD va avea pretenția de a da premierul, în ipoteza în care va decide să intre la guvernare. Fostul ministru al Muncii a precizat că, în opinia sa, premierul ar trebui să provină din partidul care a obținut cele mai multe voturi la alegeri.

Eu cred că noi, cu toții, și dumneavoastră, presa, și noi, partidele politice, am spus că cel care trebuie să aibă prima șansă de a forma o majoritate, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie partidul care a luat cele mai multe voturi din partea cetățenilor”, a declarat Marius Budăi.

Acesta a mai adăugat că se referă la alegerile parlamentare. Ultimele astfel de alegeri, cele din decembrie 2024, au fost câștigate de PSD. Anterior, Marius Budăi a mai precizat și faptul că ar fi constructiv ca din noua formulă de guvernare să nu facă parte toate formațiunile pro-europene.

Am lansat o dezbatere, am lansat o ipoteză și poate că ar trebui să fie așa o dezbatere. Nu am spus că este sănătos, nu dețin eu adevărul absolut, dar am un semn de întrebare, am acest semn de alarmă și cred că ar merita o dezbatere în acest sens”, a precizat Marius Budăi.

CITEȘTE ȘI:

REUNIUNE PSD / Sorin Grindeanu, PREȘEDINTE interimar al partidului, după demisia lui Ciolacu (SURSE)

George Simion: „Anunțuri importante AZI” / Ironie pe seama „PRESEI SISTEMULUI” / AUR nu va participa la consultările de la Cotroceni

Un fost deputat POT trece la PNL. Anamaria Gavrilă: „După operațiunea anularea alegerilor și un președinte numit, urmează spargerea opoziției”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment de la Kremlin. Pot fi atacate fabricile de drone din Marea Britanie
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin