Prima pagină » Știri politice » Ilie Bolojan anunță că programul de guvernare e „aproape FINALIZAT” / Care sunt URGENȚELE

Ilie Bolojan anunță că programul de guvernare e „aproape FINALIZAT” / Care sunt URGENȚELE

Ilie Bolojan anunță că programul de guvernare al viitorului Executiv este „aproape finalizat”, după trei săptămâni de negocieri. 

Potrivit premierului desemnat, urgențele viitorului Guvern sunt: ordinea în finanțele publice, prioritizarea investițiilor și buna guvernare.

”El (n.r. – programul de guvernare) presupune câteva direcții importante care țin de urgențele pe care le avem. În primul rând, și pe acestea se va concentra efortul guvernamental, cel de a pune ordine în finanțele publice din toate punctele de vedere, reducerea cheltuielilor inutile, eliminarea privilegiilor, descentralizarea, debirocratizarea, digitalizarea, reforma statului per ansamblu.

A doua direcție importantă este aceea de a asigura prioritizarea investițiilor prin clarificare aspectelor care țin de fondurile europene, atât pe ceea ce înseamnă Programul Național de Redresare și Reziliență, cât și pe Fondurile de coeziune, prin renegocierea acestor documente, prin îndeplinirea jaloanelor, prin urgentarea absorbției de fonduri europene, în așa fel încât să asigurăm investiții pentru perioada următoare care să genereze creștere economică.

O a treia direcție importantă este cea de a adopta măsuri de bună guvernare în toate domeniile care țin de responsabilitate, de exercitare a serviciului public cu dedicare, în folosul cetățenilor țării noastre și cu respect față de aceștia”, a explicat premierul desemnat.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ