Prima pagină » Știri » Ilie BOLOJAN: „Cu Comisia suntem ca în bancul cu Petrică și lupul. Nu ne mai cred”

Ilie BOLOJAN: „Cu Comisia suntem ca în bancul cu Petrică și lupul. Nu ne mai cred”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la Antena3CNN că în raport cu „Comisia suntem ca în bancul cu Petrică și lupul. Nu ne mai cred”.

Premierul a reamintit faptul că „marți (nr. 7 iulie) este un Consiliu al miniștrilor de finanțe ai Uniunii Europene (nr. ECOFIN), în care România urmează să fie evaluată vizavi de angajamentele pe care și le-a luat ca să își reducă diferența dintre venituri și cheltuieli.”

„Pentru că, dacă această acest plan nu este validat, vă puteți imagina că consecințele sunt cele pe care vi le-am prezentat. Și atunci ne-a mai păsuit Comisia Europeană, Ne-au păsuit bazându-se pe angajamentele noastre, pe care, din păcate, o spun cu părere de rău, le-am tot amânat, le-am tot amânat și cei care au făcut școala acum mulți ani de zile.”, spus Bolojan la Antena3CNN.

Bolojan a invocat bancul cu Petrică și lupul.  „Și în condițiile în care anunț de multe ori că se va întâmpla ceva și nu se întâmplă atunci când chiar se întâmplă acel lucru, nu te mai crede nimeni că se va întâmpla și nu te mai ajută.”, a spus premierul.

Și fostul premier Marcel Ciolacu a folosit exemplul cu bancul cu Petrică și lupul când explica că investițiile de 58 de miliarde de lei din 2024 nu sunt văzute ca realizare istorică în România pentru că sunt acoperite de „problema” deficitului.

„Mergea lupul nervos prin pădure, iepurașul stătea la umbra copacului. «Băi iepurașule, ai țigări? / Știe toată pădurea că eu nu fumez.» Pac, și-l ia la omor. A doua zi, îl întâlnește din nou pe iepuraș, adevărat, cu ochiul vânăt. «Bă iepuraș, ai țigări? / De care vrei? Cu filtru, fără filtru? / Băi de ce n-ai șapcă, mă?”, a exemplificat premierul cum sunt atacurile la Guvernul pe care îl conduce, indiferent de câte realizări ar avea.”, spunea anul trecut Marcel Ciolacu. „Domnule, lăsați țara să se dezvolte”, mai spunea fostul premier. Mai multe aici. 

Cazul Greciei, dat exemplu

Ilie Bolojan a mai declarat la Antena3CNN că: „dacă o singură treaptă mai coborâm, noi suntem pe ultima scară ca să cădem în prăpastia ratingurilor, adică o țară în care nu merită să investești. Dacă un singur grad mai suntem declasați, perspectiva Greciei de acum câțiva ani de zile va deveni o realitate. Și Grecia este o țară care, deși a trebuit după aceea să ia măsuri foarte dure, nici acum nu și-a revenit în totalitate.”

Bolojan: „România cheltuie cu 30% mai mult decât încasează

Ilie Bolojan a avertizat că România se află într-o situație bugetară critică, cu un deficit uriaș și cheltuieli care depășesc cu peste 30% veniturile colectate. El a comparat riscurile actuale cu cele din criza economică din 2010.

Premierul Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă privind starea finanțelor publice ale României, acuzând guvernele anterioare de iresponsabilitate bugetară și de alimentarea unui stat supradimensionat și ineficient.

„Pentru fiecare 100 de lei colectați din taxe și impozite, statul a cheltuit 130 de lei. Diferența, de peste 30 de miliarde de euro pe an, este uriașă. Dacă acești bani ar fi fost folosiți pentru infrastructură, am fi putut construi 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres într-un singur an – adică mai mult decât a făcut România în 40 de ani”, a spus premierul.

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!