Diana Lupescu, cunoscută pentru rolurile sale din teatru și film, a povestit în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene” momentul decisiv din viața ei în care a fost nevoită să își reconsidere complet viitorul.
Diana Lupescu avea planificat tot parcursul profesional. Cariera pe care urma să o urmeze era medicina, la fel ca tatăl și unchii săi. Totul s-a schimbat însă brusc, după un episod care a marcat-o profund și i-a dat peste cap planurile.
La doar 17 ani, Diana Lupescu a fost nevoită să petreacă aproape un an în spitale, după ce o problemă gravă de sănătate a lăsat-o, pentru o perioadă, fără mobilitate. A trecut prin mai multe unități medicale, iar experiența a fost una care i-a schimbat radical perspectiva asupra vieții și asupra profesiei pe care voia să o urmeze.
„Eu nu numai că n-o zăream (n.r. cariera de actorie), dar îmi erau antipatice toate doamnele care, după părerea mea, erau puțin prea exaltate, prea ne-normale.
Unchii mei, ca și tatăl meu, au fost medici și încă, mă rog, în familie era o tradiție asta cu medicina. Toată lumea a murit foarte devreme, când eu aveam 9 ani, dar am ținut legătura foarte strâns cu frații lui, mai ales cu unul dintre frații care era la Sibiu și la care mă duceam în fiecare vară, era tot medic, și mi-au băgat morbul medicinei.
Am zis da. În clasa a 11-a, după cursuri stăteam puțin, mă duceam la antrenament și noaptea îmi făceam lecțiile și probabil organismul meu fiind mai slăbit, în vară, într-o tabără sportivă, făcând baie în Trotuș am anchilozat complet.
Am văzut că sunt foarte multe persoane care au pățit tot felul de accidente de astea de sănătate. Mie mi se părea atunci că numai eu sunt cea mai bolnavă, cea mai nefericită, cea mai supărată, cea mai fără viitor și am stat în spital aproape un an de zile.
În Bacău am stat vreo două luni și pe urmă am venit în București și am stat la vreo două spitale. La cardiologie și în cele din urmă am ajuns la reumatologie pentru că erau niște colegi de-ai tatălui meu care au avut grijă de mine”, a mărturisit Diana Lupescu.
Perioada lungă petrecută în spital a fost punctul de cotitură. Diana Lupescu a înțeles atunci limitele medicinei și fragilitatea corpului uman, iar această conștientizare a dus la o decizie radicală.
„Am stat un an de zile în care credeam că n-o să mă mai mișc, că n-o să mai pot să-mi duc mâna la nas, la ureche, la gură, n-o să mai pot merge. Și stând în spital, încet-încet m-am refăcut, dar mi-am dat seama că de multe ori corpul omenesc nu reacționează cum vrei și că medicina de multe ori e inutilă.
Are limite. Și uneori te vindeci pentru că tu crezi că te vindeci. Și alte ori îți de o căruță de medicamente și nu se poate face nimic. Și am avut un de click și am zis că nu mai vreau să mă fac medic.
Ajunsesem să fac în salon treburi pe care le făcea doamna asistentă, o ajutam La 17 ani nu era prea plăcut. În orice caz, m-am hotărât atunci că nu mai vreau să fiu medic și m-a întrebat ce să fac, ce să fac, încotro să o iau”, a spus Diana Lupescu
Diana Lupescu s-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, și este o actriță română de teatru și film, absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (promoția 1978).
Debutul său în cinematografie a venit înainte de finalizarea studiilor, în filmul Povestea dragostei (1977), unde a interpretat rolul prințesei. În aceeași perioadă, a început să apară constant în producții românești. A fost distribuită în filme precum „Iarba verde de acasă” (1977) și „E atât de aproape fericirea” (1979).
Ulterior, a continuat cu roluri în producții cunoscute ale cinematografiei românești, între care „Fata Morgana” (1982), „Buletin de București” (1984), unde a interpretat personajul Elvira, „Extemporal la dirigenție” (1987) și „Campioana” (1990).
Pe plan personal, Diana Lupescu a fost căsătorită din 1980 cu actorul Mircea Diaconu, unul dintre numele importante ale teatrului și filmului românesc, care s-a stins din viață în 2024. Cei doi au avut împreună doi copii, Victor și Ana.