Prima pagină » Actualitate » Ministrul Irineu Darău a fost amendat cu 21.000 de euro pentru că a amânat angajări la minister. Ce răspunde la întrebarea dacă are bani s-o plătească

Ministrul Irineu Darău a fost amendat cu 21.000 de euro pentru că a amânat angajări la minister. Ce răspunde la întrebarea dacă are bani s-o plătească

Luiza Dobrescu

Ministrul interimar al Digitalizării, Irineu Darău, a fost întrebat într-o conferință de presă, susținută la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, dacă are bani să plătească amenda de 104.832 lei (21.000 de euro) de la AMEPIP pentru întârzierea numirii unor conduceri definitive la cinci companii de stat. Acesta a transmis că a contestat amenda în instanță și a subliniat că aceasta este „total nejustificată”.

„Ieri am contestat aceea amendă, am trimis actele și contestația mea în instanță. Nu am nici cel mai mic dubiu că am totală dreptate în zecile de argumente pe care le dau instanței. În rest, este Justiția care să-și facă treaba”.

Sondaj Gândul


Ești de acord cu propunerea lui Sorin Grindeanu de a forma o Comisie de criză în Parlament ca să deblocheze proiectele?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

De asemenea, ministrul a subliniat că amenda este nominală, deși procedurile de selecție pentru conducerile companiilor vizate au fost declanțate după preluarea mandatului său.

„Din punctul meu de vedere este o amendă total nejustificată pentru că pune pe umeri unei persoane. Eu cred că nu e întâmplător că în 24 iunie, când poate riscam să nu mai fiu la guvernare, trebuia dată unei persoane fizice”, a afirmat Darău.

Darău: „Nu pot să înțeleg cum pot să fiu unicul responsabil”

În continuarea explicațiilor, Darău a transmis că întârzierile la aceste companii existau cu mult înainte de a prelua mandatul de ministru. El a subliniat că unele proceduri aveau întârzieri de sute de zile și a contestat faptul că întreaga responsabilitate pentru întârzierea procedurilor de numire îi revine lui.

„În cinci companii cu întârzieri de la 350 de zile în plus până la 700 de zile în plus, nu am încheiat selecțiile, eu personal aparent, până în 31 martie 2026. Deci la trei luni de la preluarea mandatelor, în condițiile în care și din bun-simț și din responsabilitate am declanșat toate selecțiile peste tot, mi se reproșează că n-am rezolvat în 90 de zile, fix în acest minister care funcționează cum funcționează, situații vechi de 600, 400, 500 de zile.

Nu pot să înțeleg cum pot să fiu unicul responsabil din punctul meu de vedere și am fost încadrat pe prevederea cu neîndeplinirea culpabilă”.

Ministrul susține că AMEPIP are un rol important în procedurile de selecție

Irineu Darău a mai susținut că Ministerul Economiei nu deține controlul asupra tuturor etapelor din procedurile de selecție. Potrivit lui, în fiecare comisie de selecție, doar două dintre cele cinci persoane sunt reprezentanți ai ministerului.

„În fiecare comisie de selecție, apropo de declanșat toate selecțiile, doar două persoane din cinci sunt ale acestui minister. Majoritatea într-o comisie de selecție este formată din doi oameni de la AMEPIP și un expert independent ales de AMEPIP”.

În acest context, oficialul a spus că AMEPIP trebuie să explice și ritmul în care au evoluat procedurile de selecție.

„Așadar ar fi bine să ne întrebăm în spațiul public, dincolo de controale și amenzi, dacă AMEPIP își îndeplinește cu diligență datoriile și dacă asigură ritmul de lucru al acestor comisii”.

AMEPIP i-a amendat pe miniștrii Finanțelor, Economiei, Transporturilor și Energiei

Miniștrii Finanțelor, Economiei, Transporturilor și Energiei în funcție la 31 martie 2026, înainte de demiterea guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, au fost amendați de AMEPIP cu procente din salariile anuale pentru întârzierea numirilor de membri cu mandate definitive în Consiliile de Administrație ale mai multor companii de stat din subordinea ministerelor respective.

În urma controalelor, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, a fost sancționat cu o amendă de 104.832 de lei, cea mai mare aplicată până în prezent, pentru situația de la companiile Telegondola Mamaia SRL, Conversmin SA, Societatea Națională a Apelor Minerale SA, Romfilatelia SA și Societatea Națională Radiocomunicații SA.

Fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare, în prezent interimar, a fost sancționat cu amendă de 78.624 lei pentru depășirea termenului de numire a administratorilor Companiei Naționale Imprimeria Națională SA. Fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a primit amendă de 104.832 lei, pentru întârzierea numirilor de administratori la Telecomunicații CFR SA, Carpatica Feroviar România SA și Reparații Locomotive CFR-SCRL Brașov. De asemenea, ex-ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost amendat cu 78.624 lei pentru depășirea termenului legal de numire a CA-urilor de la Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice SRL și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce lasă italienii Italia pentru România, deși salariile sunt mai mici? Subiectul care a încins internetul
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Haos în Franța! Aproape 1.000 de arestări după ciocnirile cu protestatarii, 70.000 de polițiști mobilizați
Click
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră