Prima pagină » Știri externe » Leo Messi se gândește să-și atârne ghetele în cui. Scrisoare emoționantă adresată tatălui său: „De ce nu ai mai rezistat, să încheiem împreună?”

Leo Messi se gândește să-și atârne ghetele în cui. Scrisoare emoționantă adresată tatălui său: „De ce nu ai mai rezistat, să încheiem împreună?”

Lionel Messi a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale, în urma pierderii tatălui să, Jorge Messi, care a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 68 de ani.

Leo Messi, mesaj sfâșietor pentru tatăl său

Într-o scrisoare adresată tatălui său pe Instagram , jucătorul argentinian și-a exprimat îndoielile cu privire la viitorul carierei sale de fotbalist. Profund afectat de durerea sa și de pierderea celui care i-a fost tată și agent de la începutul carierei sale, atacantul nu a exclus să-și agațe ghetele în curând.

„Tată, încă nu-mi vine să cred că ai plecat. Nu pot să accept sau, mai bine spus, nu vreau să accept. Îmi este foarte greu să-mi imaginez că nu te voi mai vedea și că nu vom mai vorbi. Știu că sufereai și că, poate, așa a fost mai bine pentru tine, dar ai plecat mult prea devreme. Mai aveam atât de multe lucruri de trăit și de făcut împreună.

Îmi spuneai mereu că trebuie să mai joc la încă un Campionat Mondial, dar starea ta s-a înrăutățit cu doar câteva zile înainte ca turneul să înceapă. Era primul Mondial la care nu aveai să fii prezent, însă mama îmi spunea că îți vei reveni și că vei fi suficient de bine pentru a putea călători. Eu îți spuneam că vom ajunge până în finală, ca să poți veni.

După fiecare meci, așteptam și îmi lipsea mesajul tău. Atunci mi-am dat seama cât de gravă era, de fapt, situația. Chiar și așa, nu încetam să mă gândesc că trebuie să ajungem cât mai departe, pentru a-ți oferi timp să te refaci și să poți vedea măcar un meci.

Am ajuns în finală, dar tu nu ai mai putut fi acolo. Voiam să o câștig ca să ți-o dedic și să-ți arăt încă un trofeu. N-am reușit. Picioarele nu m-au mai ținut. De data aceasta am încercat să-mi forțez limitele fizice, dar n-am putut. Nu am reușit să mă simt bine”, a scris Messi.

„Am mari îndoieli că voi continua să o fac pentru mult timp”

„Când m-am întors, tu credeai că am pierdut finala la loviturile de departajare. N-am mai putut vorbi despre tot ceea ce se întâmplase. Nu ai apucat să te bucuri de nimic. Nu am devenit campioni, dar nici nu-ți imaginezi cât de mult ne-am bucurat de fiecare meci. Încă o dată ai avut dreptate: trebuia să fiu acolo și să joc.

Îți povestesc toate acestea pentru că a fost singurul lucru despre care nu am mai apucat să vorbim. În rest, le știi deja pe toate. Vorbeam în fiecare zi și ne vedeam ori de câte ori îmi permiteau obligațiile.

Nu știu ce voi face fără tine și nici cum voi merge mai departe. Eu nu am făcut altceva decât să joc fotbal, iar acum am mari îndoieli că voi continua să o fac pentru mult timp. Ai fost lângă mine încă de la început și mai era atât de puțin până la final. De ce nu ai mai rezistat puțin, ca să încheiem împreună?

Știu că fericirea ta era să-ți vezi familia bine, pe soția ta, pe copiii tăi, și, mai ales, fără ca ceilalți să afle, să mă vezi pe mine jucând… Așa a fost încă de când eram copil. Mă duceai la toate antrenamentele imediat ce te întorceai de la serviciu. De multe ori mă ducea mama, pentru că tu erai la muncă. Bineînțeles, nu lipseai de la niciun meci. Cât de mult sufereai privindu-mă și cât de mult te bucurai, chiar dacă nu mă lăudai prea des.

Ai fost tatăl, prietenul și impresarul meu. Ai fost întotdeauna persoana de care aveam nevoie în fiecare moment și nu te-ai înșelat niciodată. Dincolo de unele reproșuri sau certuri, tu aveai mereu dreptate. Până la urmă, lucrurile se întâmplau exact așa cum spuneai tu.

Îmi va fi enorm de dor de tine, dar vei fi mereu prezent, mai ales în educația copiilor mei, pentru că îi învăț și îi cresc așa cum m-ați crescut voi pe mine. Odihnește-te în pace și veghează asupra noastră de acolo, așa cum ai avut grijă de noi și aici. Îți mulțumesc pentru tot. Te iubesc, tată”, a scris Leo Messi pe Instagram.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!