Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a participat la Conferința Aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR). Evenimentul a fost dedicat celor 25 de ani de activitate ai organizației.
Tot mai prezentă în spațiul public, Mirabela Grădinaru a fost invitată la Conferința Aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Partenera lui Nicușor Dan a ținut un scurt discurs și a pus accentul pe rolul esențial al personalului medical în România.
La eveniment, Mirabela Grădinaru a stat la masă lângă Alexandru Rogobete, noul ministru al Sănătății din Guvernul Luca Niculescu.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fmirabela-gradinaru-alexandru-rog.jpg)
Pentru acest eveniment, Mirabela Grădinaru a optat pentru un taior alb, pe care l-a asortat cu pantaloni negri și o cămașă neagră, decorată cu un model geometric alb.
Ținuta Primei Doamne a fost completată de perle albe, pe care aceasta le poartă frecvent la aparițiile sale publice: o pereche de cercei delicați și un colier subțire.
Mirabela Grădinaru a ales și de această dată o vestimentație sobră și elegantă.
Combinația dintre albul taiorului și piesele negre a creat un contrast de-a dreptul clasic, iar perlele au dat acea notă discretă de feminitate.
În cadrul conferinței organizate sub motto-ul „Un sfert de secol de excelență și dedicare”, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan a vorbit despre importanța dimensiunii umane a actului medical și despre sprijinul pe care profesioniștii din domeniu îl oferă pacienților, dincolo de tratamente și proceduri.
„Actul medical înseamnă mai mult decât cunoștințe și competență. Înseamnă empatie. Înseamnă încurajare. Înseamnă capacitatea de a reda unui om speranța și încrederea în propriile puteri”, a declarat Mirabela Grădinaru.
Grădinaru a mai spus că asistenții medicali și moașele au un rol important în momentele esențiale ale vieții, de la naștere până la perioadele dificile ale bolii și recuperare.
Aceasta a subliniat, de asemenea, profesionalismul și dedicarea celor care își desfășoară activitatea în sistemul de sănătate, subliniind că eforturile lor cotidiene merită respect și recunoștință.
Sursă foto: Romania TV
Prima concubina!