Prima pagină » Justiție » Cum motivează Tribunalul noua plasare în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu. Vârsta de 62 de ani și faptul că nu a fugit de sub prima măsură preventivă, între motivele magistratului

Cum motivează Tribunalul noua plasare în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu. Vârsta de 62 de ani și faptul că nu a fugit de sub prima măsură preventivă, între motivele magistratului

Catalin Lupasteanu
Cum motivează Tribunalul noua plasare în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu. Vârsta de 62 de ani și faptul că nu a fugit de sub prima măsură preventivă, între motivele magistratului

Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul București, care a răsturnat decizia definitivă a CAB de prelungire a arestării preventive a lui Călin Georgescu, printr-o soluție de plasare a acestuia în arest la domiciliu, arată că deși fostul prezidențiabil și complicele său discutau despre identificarea unei case în Toscana acesta nu a plecat efectiv și că este un om matur, la vârsta de 62 de ani „remarcat” „prin prisma activității sale în domeniul politic”.

Judecătorul mai susține în motivarea sa, obținută de Gândul, că la acest moment opinia publică a putut percepe integral pretinsa activitate infracțională a lui Georgescu, astfel că nu mai pot exista reușite nici măcar daca el ar mai încerca pe viitor.

Sondaj Gândul


Ați vota-o președinte pe Diana Buzoianu?

Loading ...

„Totodată, mediatizarea situației sale juridice împreună cu măsurile ferme adoptate de organele judiciare, au fost suficiente pentru a atrage atenția opiniei publice asupra potențialului infracțional al acestuia, reușita unor activități infracționale viitoare fiind astfel diminuată”, explică magistratul Costea.

Instanța mai notează că „riscurile de afectare a bunei desfășurări a procesului penal, de sustragere de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni” nu persistă pentru că „nu există indicii în sensul că inculpatul ar fi încercat să afecteze în vreun fel buna desfășurare a procesului penal, deși cunoștea despre existența urmăririi penale de dinainte de a i se atribui în cauză calitatea procesuală de suspect, în 21 septembrie 2026”.

Georgescu, un inculpat capacitiv

Judecătoarea se referă pe larg la ampla discuție în care Georgescu și Rusen discutau despre pregătirile pentru plecare din țară a fostului candidat, respectiv despre achiziția unei vile de lux în Toscana.

„Deși își face cunoscută intenția de a părăsi teritoriul României pentru a locui în Italia, inculpatul afirmă în mod repetat că nu va realiza acest lucru oricum ci numai după ce va avea legal această posibilitate, după ridicarea controlului judiciar.

În niciun moment nu își exprimă acesta intenția de a fugi și de a încălca obligațiile impuse de organele judiciare, conștientizând consecințele pe care o astfel de conduită le poate antrena.

Ca atare, consideră judecătorul că are inculpatul capacitatea de a se supune rigorilor unei măsuri preventive mai ușoare și că nu prezintă un risc ridicat de sustragere de la derularea procesului penal”, explică magistratul în motivarea deciziei sale de a-l plasa în arest la domiciliu pe fostul prezidențiabil.

În final judecătoarea Costea notează că în optica sa 42 de zile de arest preventiv ar fi suficiente pentru „trezirea” lui Călin Georgescu cu privire la situația sa juridică.

„Pentru toate aceste motive judecătorul de drepturi și libertăți conchide că perioada de de minim 42 de zile de arest preventiv a fost suficientă pentru a-l face pe inculpat conștient de situația sa juridică și de riscurile la care se expune în caz de comitere a unor noi infracțiuni, obiectivele vizate prin luarea măsurii arestării preventive putând fi atinse în continuare și prin plasarea inculpatului în stare de arest la domiciliu”, se mai arată în document.

Rusen rămâne după gratii după respingerea cererii sale de eliberare

În mod total contrat un alt judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a decis menținerea după gratii a omului de afaceri Ionel Rusen, cercetat pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat alături de Georgescu.

Se observă astfel dualitatea acestor decizii emise de aceea și instanță, în aceeași zi, în același dosar, pentru aceeași stare de fapt.

În cazul lui Georgescu cererea s-a admis la un magistrat in vreme ce  în cazul lui Rusen cererea a fost respinsă de către un alt magistrat al aceleiași instanțe.

În cazul lui Călin Georgescu procurorii DIICOT au contestat decizia judecătoarei Costea în vreme ce în cazul lui Rusen decizia a fost contestată de apărarea acestuia.

Ambele dosare vor ajunge la Curtea de Apel București care va tranșa definitiv cele două cereri.

„Buturuga mică răstoarnă….”

Tribunalul București a stabilit, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024, Călin Georgescu, după ce a admis o cerere a acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una mai blândă.

Decizia de luni nu este definitivă iar ea devine executorie numai după judecarea contestației procurorilor DIICOT.

Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul București a reluat, luni, analizarea cererii lui Călin Georgescu de înlocuire a măsurii arestării preventive în cazul său în dosarul de înșelăciune și grup infracțional organizat de la DIICOT, după ce joi a amânat dezbaterile pe fondul lipsei motivării Curții de Apel București prin care această instanță a prelungit, definitiv, cu încă 30 de zile măsura fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Curtea pune „tunul” pe Tribunal

Curtea de Apel București a motivat că faptele cercetate de DIICOT, pentru care există atât indicii cât și probe sunt extrem de grave, că discuțiile sale telefonice privind aranjamentele pentru plecarea din România nu sunt abstracte ci reale, și mai ales că cei doi inculpați arestați în acest dosar, Ionel Rusen și fostul candidat, au dat dovadă de perseverență infracțională.

Călin Georgescu și Ionel Rusen cer la Tribunal înlocuirea arestării preventive. Când ajung cei doi în fața judecătorilor

Călin Georgescu și Ionel Rusen cer la Tribunal înlocuirea arestării preventive

Un alt aspect punctat de Curte este acela că judecătorii de drepturi și libertăți de la Tribunal nu ar fi procedat corespunzător când au încercat eliberarea lui Georgescu la cererile sale, arătând că decizia definitivă a CAB prin care s-a luat, definitiv măsura preventivă, trebuie răsturnată strict doar când există situații și probe noi în dosar care să răstoarne complet argumentația inițială.

Curtea a arătat că magistrații de drepturi și libertăți ai Tribunalului ar fi motivat deciziile luate, de lăsare în libertate a lui Georgescu, fără a ține cont de motivele esențiale ale deciziei definitive de arestare și mai ales fără a explica ce probe total noi pot dărâma motivarea Curții.

Cine va analiza a doua cerere de eliberare a lui Georgescu

Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a lui Călin Georgescu va fi analizată la Tribunalul București de judecătoare de drepturi și libertăți Diana Nicoleta Costea.

Numele judecătoarei apare pe lista semnatarilor de la Tribunalul București a scrisorii de susținere a judecătorilor Beșiu și Moroșanu, care au devoalat numeroase situații inadvertente ce ar avea loc la Curtea de Apel București.

Prin asumarea semnării acestui document, magistratul Costea a aderat la ideea colegei pe care a susținut-o, judecătoarea Moroșanu, aceea că la Curtea de Apel București ar avea loc o serie de nereguli.

Printre semnatarii respectivei scrisori s-a numărat și procurorul șef al EPPO la acea vreme, Laura Codruța Kovesi. „Problemele trebuie rezolvate, nu să fie sancționați cei care le semnalează”, au cerut magistrații în respectiva scrisoare publică.

Reacția masei de magistrați a apărut urmare gestului fără precedent al judecătoarei Raluca Moroșanu de a devoala o serie de nereguli de la Curtea de Apel București.

Evoluția magistratului Costea

Potrivit propriilor detalii de pe contul profesional de pe platforma Linkedin magistratul Diana Costea, activează de zece ani în Justiție ea soluționând spețe la diferite instanțe de judecată.

Astfel, în perioada 2012 – 2013 aceasta a absolvit masterul cu specializare în dreptul Muncii, al Universității București, concomitent, în perioada 2012 – 2014 ea a urmat și cursurile de formare a Institutului Național al Magistraturii.

Ea a urmat cursurile Universității de Drept din București în perioada 2007 -2011 iar anterior, în perioada 2003 – 2007 ea a absolvit liceul teoretic din Zimnicea, unde s-a specializat în „matematică și științe informatice”.

După ce a acces în Justiție judecătoarea a activat în perioada 2014 – 2015 la Judecătoria Tulcea, în 2016 la Judecătoria Ploiești după care, din 2016, timp de opt ani, la Judecătoria Sectorului 4 din București.

Din octombrie 2024 și până în prezent Diana Nicoleta Costea este magistrat al Tribunalului București, la Secția I Penal, unde a soluționat numeroase cauze, între acestea neexistând spețe de interes major.

Ce va cere Georgescu judecătoarei Costea

Călin Georgescu și Ionel Rusen cer la Tribunal înlocuirea arestării preventive. Reamintim că, în urmă cu doar câteva zile, s-a decis ca arestul preventiv să fie prelungit cu încă 30 de zile pentru fostul candidat prezidențial.

Cererea lui Călin Georgescu a primit termen pentru analizare în data de 5 noiembrie, în vreme ce cererea lui Ionel Rusen va fi luată în discuție în data de 10 noiembrie.

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale. Sursă foto: Mediafax Foto.

În oricare dintre cele două cazuri, decizia judecătorilor de drepturi și libertăți de la Tribunal nu va fi una definitivă și nici executorie. De amintit este și faptul că, recent, Curtea de Apel București a respins o cerere similară a lui Călin Georgescu și l-a menținut pe acesta în arest preventiv pe fondul acuzațiilor din dosarul DIICOT.

Georgescu în arest pentru încă 30 de zile

Călin Georgescu va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile. Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT în dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Decizia este definitivă și a fost transmisă pe 28 octombrie. Toate detaliile pot fi accesate AICI.

„CAB în dosarul nr 44381/3/2026 admite contestația DIICOT -Central desființează în totalitate decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la TMB și după rejudecare admite cererea DIICOT de prelungirea măsuri arestului preventiv pentru inculpați Georgescu S Calin și Rusen Ionel, pănă la o nouă verificare dar nu mai târziu de 30 de zile 28.11.2026 inclusiv. Respinge contestația inculpatului Rusen Ionel de revocarea măsuri. Decizia este definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, din partea postului Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Cine sunt primele calificate în semifinalele Turneului Campioanelor. Cum arată situația în grupe
Click
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Meteorologii ANM au actualizat prognoza până la începutul lunii decembrie. Se anunță ninsori puternice
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O proteină din sânge a fost asociată cu tinitusul, ceea ce ar putea duce la o diagnosticare mai ușoară
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi