Prima pagină » Știri » Fostul lider al romilor din Bistrița, cercetat pentru că și-a mobilat casa cu dotările din sediu

Fostul lider al romilor din Bistrița, cercetat pentru că și-a mobilat casa cu dotările din sediu

Fostul lider al Partidei Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud, Matei Lăcătuș, în prezent lider al Centrului Creștin al Romilor, este cercetat de polițiști pentru că și-a mobilat casa cu dotările din fostul sediu al formațiunii, începând cu masa și scaunele și terminând cu covoare, fax și tv.

Fostul lider al Partidei Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud, Matei Lăcătuș, în prezent lider al Centrului Creștin al Romilor, este cercetat de polițiști pentru că și-a mobilat casa cu dotările din fostul sediu al formațiunii, începând cu masa și scaunele și terminând cu covoare, fax și tv.

Președintele actual al formațiunii, Emil Neia Lăcătuș, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că, personal, a depus o plângere la poliție prin care a cerut cercetarea lui Matei Lăcătuș sub aspectul infracțiunii de furt.

"Din 2001 de când nu mai este președinte, nu a vrut să predea inventarul. L-am rugat de mai multe ori să ne dea ce-a fost pe acolo: mese, scaune, televizorul, faxul și covoarele persiene. În total, sunt bunuri care depășesc 5,000 de lei. N-a vrut, așa că am depus plângere la poliție nu pentru că ne-ar trebui nouă dotările astea, ci pentru că ne deschidem sedii în județ și acolo ne-ar fi de mare folos. În loc să le predea sau să cumpere alte cârpe în loc numai să scape de gura noastră, Matei Lăcătuș se plânge pe la televiziunile la care este invitat că-s agent sub acoperire și-i trimit poliția pe cap. Cred că se referă la faptul că eu sunt membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)", a declarat Emil Neia Lăcătuș. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării barjelor care au salvat Reactorul 2 de la Cernavodă
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
Eugen Tomac, despre criza guvernamentală: Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cercetătorii tocmai au imprimat 3D unul dintre cele mai dure metale de pe Pământ