Prima pagină » Sport » Câștigătorii turneului de tenis pentru juniori, premiați de Prințul Paul și Prințesa Lia

Câștigătorii turneului de tenis pentru juniori, premiați de Prințul Paul și Prințesa Lia

Câștigătorii turneului de tenis pentru juniori, premiați de Prințul Paul și Prințesa Lia
Altețele Lor Regale Prințul Paul și Prințesa Lia, alături de președintele Federației de Tenis Ruxandra Dragomir, i-au premiat, sâmbătă, pe câștigătorii celui mai mare turneu pentru copii și juniori organizat în România.

Altețele Lor Regale Prințul Paul și Prințesa Lia, alături de președintele Federației de Tenis Ruxandra Dragomir,  i-au premiat, sâmbătă, pe câștigătorii celui mai mare turneu pentru copii și juniori organizat în România, Dr. Oetker Junior Trophy.

Românca Jaqueline Cristian este câștigătoarea turneului  la feminin, după ce a ieșit victorioasă din confruntarea cu sportiva slovacă Tereza Mihalikova, scor 6-2, 6-3. Cele două finaliste au fost premiate de către Altețele Lor Regale, Prințul Paul și Prințesa Lia.

Tot sâmbătă, în cadrul unei ceremonii speciale, Federația Română de Tenis i-a premiat pe cei trei juniori români care anul trecut au fost desemnați jucătorii anului de către Tennis Europe: Ioana Loredana Roșca  – Player of the Year 2011 nr. 1, la grupa sub 16 ani, Bogdan Borza – jucătorul european nr. 1 al anului, la grupa sub 14 ani, și Nicolae Frunză – Player of the Year 2011 nr. 3, sub 14 ani. Alături de aceștia un premiu special a primit și domnul Gabriel Săndulescu, cel căruia Tennis Europe i-a acordat titlul de cel mai bun director de turneu al anului 2011.

De asemenea, România va fi reprezentată și la dublu, prin echipa formată din aceeași Jaqueline Cristian și Andreea Roșca. Fetele noastre vor juca împotriva sportivelor slovace Tereza Mihalikova și Viktoria Kuzmova.
Finala de dublu masculin se va disputa în această după amiază între Jay Clarke/Mikael Yemer (Marea Britanie/Suedia) și britanicii Samuel Ferguson/Robert Leck.

Regăsiți mai multe fotografii de la festivitatea de premiere pe site-ul turneului, www.juniortrophy.ro, la secțiunea Galerie Foto și pe pagina de Facebook Tennis Junior Stars.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
(VIDEO) Momentul flagrantului Parchetului General în dosarul de obținere frauduloasă a cetățeniei române
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
A murit pilotul Mihai Vîrdol. Anunțul făcut de forțele aeriene române
Prosport.ro
Nadia Comăneci a luat din banii ei două aparate de aer condiționat pentru sala de gimnastică de la Complexul „Lia Manoliu”
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
Mediafax
CUTREMUR în industria auto: Un mare PRODUCĂTOR anunță 8.000 de concedieri până în 2027
Click
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Soția lui e la capătul puterilor: „Trec prin momente extrem de grele”
Digi24
Băiat pe trotinetă, lovit în cap de un obiect căzut din cer. Copilul nu-și amintește nimic despre incident
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord. Nu e o glumă!
Ce se întâmplă doctore
Tânăra din Craiova, care ar fi luat o bacterie periculoasă la un festival, e în stare gravă! Aparatul ECMO o ţine în viaţă. Medicii nu au reușit să afle cu ce a fost infectată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ofertă la Dedeman: camera auto Full HD cu Wi-Fi are preț tăiat
Descopera.ro
Toți oamenii împărtășesc un strămoș surprinzător
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
De ce nu este bine să iei decizii majore atunci când te simți obosit mintal?