CNN: Grecii își mută afacerile în Bulgaria

CNN: Grecii își mută afacerile în Bulgaria
Publicat: 04/05/2012, 11:22
Actualizat: 05/05/2012, 10:28

Problemele economice ale Greciei au afectat mare parte din Europa, însă există o țară care are de câștigat de pe urma acestei situații, scrie CNN, făcând referire la Bulgaria, locul ales de tot mai mulți eleni pentru a face afaceri.

Oamenii de afaceri din Grecia trec granița în Bulgaria datorită taxelor și salariilor mici de aici, ceea ce le dă oportunitatea să fie mai competitivi pe piața pe care activează.

Una dintre afacerile care au început deja să se mute în țara de la sud de Dunăre este Staff Jeans. O parte a fost mutată deja în Bulgaria, ceea ce a dus la o creștere spectaculoasă a vânzărilor în Grecia.

Văzând benefiiciile economice pe care Bulgaria le-a reprezentat pentru companie, conducătorii Staff Jeans iau în calcul mutarea întregii producții în țara vecină.

„Ceea ce se întâmplă acum în Grecia este o tragedie”, a declarat Joseph Komninakidis, un reprezentant al Staff Jeans, potrivit CNN.

„Pierdem foarte mulți bani și, în același timp, trebuie să acoperim și costurile pe care le implică transportarea produselor noastre din Bulgaria în Grecia”, a adăugat grecul, care a subliniat că Staff Jeans nu poate fi competitivă în Europa dacă nu reduce aceste costuri.

Nu doar producția pentru fabrici precum cea amintită se mută în Bulgaria, notează jurnaliștii americani. Și investitorii din domeniul imobiliar sunt din ce în ce mai interesați să facă afaceri în Bulgaria, aproape de granița cu Grecia.

Măsurile de austeritate impuse de oficialii eleni în ultima perioadă au dus la o scădere considerabilă a nivelului de trai pentru greci.

Duminică, oamenii sunt așteptați la urne, pentru alegeri legislative anticipate. Indiferent cine va câștiga acest scrutin, Grecia trebuie să impună noi măsuri de austeritate, care reprezintă 5,5% din PIB, ca parte a unui acord cu Uniunea Europeană și cu Fondul Monetar Internațional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×