Prima pagină » Știri » Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la nouă ani de închisoare cu executare

Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la nouă ani de închisoare cu executare

Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la nouă ani de închisoare cu executare
Anunțul făcut în urmă cu puțin timp

Fostul președinte al ANOFM Silviu Bian a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul București la nouă ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce a primit peste 270.000 de euro de la opt angajați din cadrul unor proiecte.

Cristache Ristea a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru complicitare la luare de mită, iar Alexandra Maria Țichindelean a fost condamnată la doi ani și șase luni de închisoare, pentru luare de mită, în cazul celor doi instanța dispunând suspendarea executării pedepsei.

Tribunalul București a mai dispus confiscarea de la Silviu Bian a sumelor de 956.500 de lei și 22.000 de euro.

Decizia Tribunalului București poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Silviu Bian a fost trimis în judecată în 9 noiembrie 2011, în stare de arest preventiv, fiind acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită, în formă continuată. Alături de el au fost judecați Cristache Ristea, directorul executiv al Centrului de Formare Profesională a Personalului ANOFM, și Alexandra Maria Țichindelean, director al Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM la momentul comiterii faptelor.

Bian a stat în arest din 16 octombrie 2010 până în 7 februarie 2012, când a fost pus în libertate în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă și al Consiliului de administrație din cadrul ANOFM, a primit suma totală de 1.058.500 de lei, echivalentul a aproximativ 250.574 de euro, și 22.000 de euro de la opt angajați în cadrul a două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri europene, pentru a vira 25 la sută din costul acestora, reprezentând cofinanțarea din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Funcționarii respectivi, au arătat procurorii în rechizitoriul trimis instanței, făceau parte din echipa de implementare a proiectelor și erau angajați pe bază de contracte civile la o societate comercială parteneră în cadrul acestor proiecte, iar refuzul lui Bian de a aloca contribuția din fonduri publice ar fi avut drept consecință întreruperea proiectelor și, implicit, privarea respectivilor funcționari de retribuțiile primite pentru activități în cadrul proiectelor.

Banii i-au fost dați lui Bian de directorul executiv al Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, Cristache Ristea, care s-a ocupat și de colectarea sumelor de la funcționarii care dădeau lunar, în acest scop, o parte din retribuțiile primite în cadrul proiectelor, au precizat procurorii.

Din suma totală pretinsă, în 15 octombrie 2011, Bian a primit de la aceiași funcționari, prin intermediul lui Ristea, 82.000 de lei, reprezentând o parte din retribuțiile aferente lunii septembrie. Procurorii anticorupție au organizat atunci o acțiune în urma căreia l-au prins pe Bian în flagrant delict în timp ce primea banii.

Procurorii anticorupție au mai arătat că Alexandra Maria Țichindelean, în calitate de director al OIPOSDRU din ANOFM, în cursul lunii august 2011, a primit de la un angajat al aceleiași firme partenere în cadrul celor două proiecte 10.000 de lei cu titlu de mită. Banii au fost primiți după efectuarea unui control la societatea comercială pentru a o favoriza în situația unor controale ulterioare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
De ce a părăsit-o Gabriela pe Mira? Motivul e grav: ce ar fi vrut să-i sustragă concurenta de la Insula iubirii
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Creierul uman comută constant între diferite realități
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!