Prima pagină » Știri » GfK: Campania electorală a crescut gradul de încredere al românilor față de 2011

GfK: Campania electorală a crescut gradul de încredere al românilor față de 2011

GfK: Campania electorală a crescut gradul de încredere al românilor față de 2011
Mai puțin de 30% dintre români cred că situația financiară a familiei lor se va înrăutăți în următoarele 12 luni, iar aproape un sfert se așteaptă chiar să aibă o situație mai bună, ceea ce arată o îmbunătățire a gradului de încredere, în principal pe fondul campaniei electorale, potrivit GfK.

Mai puțin de 30% dintre români cred că situația financiară a familiei lor se va înrăutăți în următoarele 12 luni, iar aproape un sfert se așteaptă chiar să aibă o situație mai bună, ceea ce arată o îmbunătățire a gradului de încredere, în principal pe fondul campaniei electorale, potrivit GfK.

În luna mai, indicele de încredere a populației măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK a înregistrat cea mai mare valoare de la debutul crizei. Numărul neîncrezătorilor s-a redus de la 61% acum un an la 50% în prezent, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare.

„Dacă în mai 2011, aproape patru din zece dintre cei chestionați credeau că situația financiară a familiei lor se va înrăutăți în următoarele 12 luni într-o mai mică sau mai mare măsură, la distanță de un an doar 27% mai cred acest lucru, în vreme ce 24% se așteaptă ca situația lor chiar să se îmbunătățească și 42% să rămână la fel ca în prezent. Comparând starea lor financiară prezentă cu cea din urmă cu un an, doar jumătate dintre cei chestionați afirmă că aceasta s-a degradat, față de 64% care considerau acest lucru în mai 2011, iar 11 procente afirmă că trăiesc mai bine decât în mai 2011”, reiese din barometru.

Și în privința situației economice generale a țării se simte o îmbunătățire, în condițiile în care anul trecut 80% dintre cei chestionați nu credeau că economia merge bine, iar în prezent ponderea acestora s-a redus la 65%. Doi din zece români văd chiar o îndreptare a situației economice în următoarea perioadă.

„Ca de obicei în perioada campaniilor electorale din ultimii ani, promisiunile oamenilor politici au un efect foarte convingător asupra românilor, iar aceasta se traduce în creșterea indicatorului de încredere”, a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Predilecția către economisire și încrederea în stabilitatea locului de muncă sunt alți indicatori esențiali în evaluarea bunăstării societății. Astfel, mai mult de trei sferturi dintre români nu consideră că este momentul potrivit pentru a economisi, iar opt din zece spun că este puțin probabil să pună bani deoparte în următorul an. În același timp, 87% din populație crede că prețurile au fost mai ridicate în mai 2012 față de aceeași perioadă a anului anterior, iar 77% estimează că acestea se vor mări pe parcursul următorului an.

Oamenii sunt mai încrezători și în stabilitatea locurilor de muncă, având în vedere că doar 58% dintre români cred că șomajul va crește în decursul acestui an, cu 10 procente mai puțin decât în mai 2011.

Intenția de achiziție a unor bunuri de folosință îndelungată rămâne scăzută, dar totuși, aproape 18% își doresc să investească în lucrări de îmbunătățire a locuinței, dar numai 6% intenționează să își cumpere sau să își construiască o casă în următoarea perioadă.

Informațiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanțat de Comisia Europeană și realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populația României în vârstă de 15 ani și peste, eșantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Prezentă pe piața locală din 1992, GfK România a avut cu o cifră de afaceri de aproape 11 milioane euro în 2011. Activitățile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Choices și Consumer Experiences.

Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piață din lume, cu peste 11.000 de experți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan recunoaște că două persoane din campania sa au fost implicate în scandalul pozelor trucate de la prezidențialele din 2025
Digi24
Fulgy, fiul Clejanilor, a fost internat la Obregia după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer
Cancan.ro
Gabi Tamaș L-A BĂTUT pe Aris Eram la Survivor! Șoc TOTAL: a fost dat afară INSTANT
Prosport.ro
FOTO. Despărțirea anului. Manechinul l-a părăsit pe celebrul milionar
Adevarul
„N-avem niciun plan, îi trimitem la moarte!" Acuzația care cutremură America despre războiul cu Iran
Mediafax
Premierul Republicii Moldova readuce în discuție ideea unirii cu România: „Cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului își dau seama că suntem foarte aproape de unire”
Click
El este bărbatul care îi dă bani Andreei Popescu: „Datorită ție pot să plătesc chiria, să cumpăr mâncare la copii”
Digi24
Cum s-a transformat jefuirea unui camion cu KitKat dintr-o veste proastă într-o oportunitate de aur pentru comunicarea de criză
Cancan.ro
Valentin Sanfira a înșelat-o! Codruța și-a luat inima-n dinți și a recunoscut motivul divorțului: 'Infidelitate'
Ce se întâmplă doctore
O fostă prezentatoare TV a renunțat la presă și s-a mutat cu logodnicul fotbalist în America de Sud: „Cel mai frumos capitol pe care îl încep…”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Companie ce angajează 120 de oameni la fabrica de drone din București. Modelul flagship produs aici decoleaza și aterizeaza pe verticală
Descopera.ro
Enigmă științifică: Ce este paradoxul gemenilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit ce accelerează îmbătrânirea creierului