Prima pagină » Știri » Antonescu: Cum primesc documentația despre legea referendumului, mă pronunț dacă promug sau nu

Antonescu: Cum primesc documentația despre legea referendumului, mă pronunț dacă promug sau nu

Antonescu: Cum primesc documentația despre legea referendumului, mă pronunț dacă promug sau nu
Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți, că imediat ce va primi "documentația" pe marginea legii care reglementează desfășurarea referendumului de demitere a președintelui se va pronunța, în sensul de a decide dacă promulgă legea sau o retrimite Parlamentului.

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți, că imediat ce va primi „documentația” pe marginea legii care reglementează desfășurarea referendumului de demitere a președintelui se va pronunța, în sensul de a decide dacă promulgă legea sau o retrimite Parlamentului.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, ca cetățean, conținutul Ordonanței de Urgență care prevede că referendumul de demitere a președintelui se face cu votul majorității celor care votează este corect.

Întrebat dacă consideră că rezultatul referendumului ar trebui validat dacă la urne nu se vor prezenta jumătate plus unu din cei aflați pe listele de alegături, Crin Antonescu a declarat că, din punctul său de vedere, de cetățean, conținutul și formula Ordonanței de Urgență a Guvernului Ponta, și anume că rezultatul acestui referendum este dat de votul majorității celor care se prezintă, este unul „corect”.

„Mie mi se pare că este corect și, de altfel, știm, nu mi se pare, că este și unul constituțional. Știm asta dintr-o decizie a Curții Constituționale, pe o formulă similară, cuvânt cu cuvânt, decizia CC din 2007, care este în vigoare până astăzi”, a spus președintele interimar.

El a adăugat că, dincolo de acest punct de vedere personal, promulgarea sau retrimiterea la Parlament a proiectului de lege privind desfășurarea referendumului, avizat de Curte, este o chestiune asupra căreia, după toată consultatea pe documentație, se va pronunța, foarte repede.

„Cert este că în acest moment suntem în situația în care o lege stă la promulgare, și ea este constituțională, o ordonanță este în vigoare, și face efecte, având și ea un conținut constituțional, declarat în 2007. Lucrurile acestea nu sunt contradictorii, nu se contrazic. Și o variantă și alta sunt constituționale”, a spus Antonescu.

El a arătat că, în ceea ce privește acest episod de marți din activitatea Curții Constituionale și lupta mediatică și propagandistică dată în jurul acestor decizii, consideră că nu s-a înțeles și nu s-a comunicat foarte clar despre ce este vorba.

Potrivit președintelui interimar, există de pe o parte o OUG care se referă la referendum, dar ceea ce Curtea Constituțională a discutat și asupra căruia s-a pronunțat nu este acea Ordonanță, ci un proiect legislativ votat în cele două Camere și suspus avizului de constituționalitate, atacat de un grup politic și ajuns la Curte pe traseul normal.

„Curtea Constituțională a spus azi că acel proiect votat în Parlament este constituțional. Ceea ce nu înseamnă că, în conținutul ei, Ordonanța de Urgență nu este constituțională sau că alte formule de lege a referendumului nu ar putea fi sau nu sunt constituționale”, a spus Antonescu.

El a arătat că, în opinia sa, s-a făcut confuzia între caracterul confirmat constituțional al acestui proiect și ideea că a dispus CC așa, și numai așa este constituțional.

Antonescu a mai anunțat că, imediat după avizul CC, legea vine la promulgare. „Imediat ce voi avea întreaga documentație și sper ca lucrul acesta să se întâmple chiar mâine (miercuri, nr), mă voi pronunța în această chestiune”, a spus Antonescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...