Prima pagină » Economic » O nouă misiune a FMI în România. Ce „restanțe” au autoritățile române

O nouă misiune a FMI în România. Ce „restanțe” au autoritățile române

O nouă misiune a FMI în România. Ce
Misiunea FMI începe pe 31 iulie.

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) va fi prezentă în București din 31 iulie până pe 13 august pentru a șasea evaluare a acordului stand-by preventiv. Va fi prima misiune a FMI condusă de noul negociator-șef Erik de Vrijer.

Vizita era programată inițial pentru 24 iulie, fiind amânată pentru săptămâna care urmează referendumului pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că România ar trebui să continue relația de colaborare cu Fondul Monetar Internațional și să mențină și anul viitor un acord de tip preventiv cu această instituție financiară.

Și ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, a afirmat că Guvernul intenționează să încheie cu FMI un nou acord de tip preventiv, probabil cu o durată tot de doi ani, pentru perioada 2013-2015.

Pe perioada vizitei, oficialii misiunii vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților, precum și cu reprezentanți ai oamenilor de afaceri, mediului bancar, organizații ale societății civile și partidele politice.

Angajamentele autorităților române

Autoritățile române au cerut, în scrisoarea de intenție din 8 iunie, reprogramarea datei de îndeplinire a criteriului structural de referință privind elaborarea proiectului de lege a sănătății de la 31 decembrie 2011, la 30 iunie 2012. Motivul invocat îl reprezintă obținerea unui timp suficient pentru „o mai bună consultare publică în procesul de elaborare a reformei cuprinzătoare a sectorului sanitar”.

În aceeași scrisoare se arată că, între criteriile pe care autoritățile române nu au reușit să le îndeplinească se numără cel privind limita arieratelor interne ale bugetului de stat și sistemului asigurărilor sociale.

Manageri privați la companiile de stat

Guvernul și-a asumat în negocierile cu FMI și recrutarea unor manageri privați la mai multe companii. Termenul la care se angajaseră autoritățile pentru selectarea noilor echipe de management și membrii consiliilor de administrație a fost sfârșitul lunii aprilie 2012. Recent, Ministerul Transporturilor a anunțat mandatarea asocierii PwC-D&B David și Baias-George Butunoiu să recruteze managementul superior, respectiv directorii generali și membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea instituției cu o cifră de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.

Companiile vizate sunt CFR SA (CFR Infrastructură), CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi București, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Administrația Canalelor Navigabile, Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” și Telecomunicații CFR.

Pe lista companiilor de stat unde s-a convenit aducerea unor directori din mediul privat se mai regăsesc Poșta Română, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Romgaz.

Listarea pe bursă a Romgaz

Pe de altă parte, până pe 30 iunie autoritățile s-au angajat la o majorare de 5% a prețului la electricitate pentru consumatorii industriali și casnici, potrivit celei mai recente scrisori de intenție.

Între „criteriile structurale noi” se numără lansarea până pe 30 iunie a licitației pentru asigurarea programului software care să integreze sistemul de raportare contabilă cu sistemul de plăți al Trezoreziei. În plus, până pe 15 octombrie autoritățile trebuie să organizeze ofertă publică inițială pentru acțiunile deținute de stat la Romgaz. Guvernul și-a mai propus să organizeze ofertă publică pentru Transgaz până la finele lunii iunie 2012.

Guvernul s-a mai angajat față de FMI ca majorarea de capital la Poșta Română să fie efectuată până la finele lunii septembrie, după angajarea unui consultant în luna iunie și publicarea prospectului în luna august. Săptămâna trecută, Executivul a avizat strategia de vânzare către un investitor strategic, până la 30 septembrie, a cel puțin 20% din acțiunile Poștei Române, printr-o majorare de capital, operațiune asumată în relația cu FMI.

Vânzarea acțiunilor Oltchim rămase în proprietatea statului a fost amânată până în luna septembrie a anului 2012 din cauza unor probleme tehnice.

Riscuri: volatilitatea cursului de schimb

La capitolul politica monetară, autoritățile menționau că inflația ar trebui să se mențină în intervalul țintit de BNR de  3 plus/minus 1 procente pe tot parcursul anului.  „Riscurile ca aceasta să fie mai mare se mențin însă, inclusiv din volatilitatea cursului de schimb ca urmare a menținerii nivelului de incertitudine pe piețele internaționale, și din ajustarea mai mare decât se anticipase a prețurilor administrate”, se arăta în cea mai recentă scrisoare de intenție. 

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii iulie, cu 4,2% la nivelul referinței de marți, când a atins un record istoric. Percepția jucătorilor a fost afectată de turbulențele politice, care au avut ecouri internaționale.

Autoritățile din România au cu FMI un acord stand-by de tip preventiv, ceea ce înseamnă că nu intenționează să tragă tranșe din împrumutul pe care îl au la dispoziție.

Acordul preventiv cu FMI are o valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înțelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro. Acordul cu instituțiile financiare internaționale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O absență colosală: cine lipsește din poveștile pentru copii scrise de AI?