Ministrul Administrației, Victor Paul Dobre, explică reactualizarea listelor electorale: „Dom”le, taică-miu nu mai e, poți să-l scoți”

Ministrul Administrației, Victor Paul Dobre, explică reactualizarea listelor electorale: Dom''le, taică-miu nu mai e, poți să-l scoți
Publicat: 03/08/2012, 14:27
Actualizat: 11/07/2016, 22:16

Ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, a declarat pentru MEDIAFAX că actualizarea listelor electorale e un proces continuu, putându-se face chiar și la sesizarea cetățenilor, și de aceea când s-a pus problema veridicității, MAI a atras atenția că „o fotografie exactă nu există”.

El a spus, vineri, că procesul de actualizare a listelor permanente reprezintă un proces care nu se întrerupe brusc, modificările fiind obligatoriu operate de primari, verificarea revenind Autorității Electorale Permanente.

Dobre a explicat că „obligația actualizării listelor electorale, revine primăriilor, conform prevederilor legale”.

„Obligația verificării acestui lucru revine AEP. În primul rând, există baza de date, Registrul Național de Evidenția Persoanelor, în care se operează continuu, când cineva moare, când cineva se naște, tot timpul sunt intrări și ieșiri. Aceasta în condițiile în care datele se comunică la serviciile de evidență, adică omul vine își depune certificat de naștere pentru copil sau certificat de deces pentru cel care moare. Serviciile respective la rândul lor au obligația să-l opereze, în baza actelor pe care le produc, în baza de date”, a susținut Dobre.

El a menționat că, atunci când se declanșează un proces electoral – alegeri locale, parlamentare, prezidențiale, referendum – se stabilește un calendar, prin hotărâre de Guvern. „În acest calendar se stabilește o perioadă de actualizare și verificare a listelor electorale permanente, care sunt făcute în baza Registrului Național de Evidența Persoanelor, acolo unde este toată populația României”, a precizat ministrul.

Victor Paul Dobre a explicat procedura prin care listele sunt actualizate în mod constant, în funcție de datele operate de serviciile aflate în subordinea primăriilor.

„Procedura e în felul următor: există un termen la care Direcția Națională, prin toate structurile județene, tipărește lista electorală, care e tot timpul în baza de date. Primarul localității are o perioadă de a verifica aceste liste, la alegeri în vreo 30 de zile, la referendum e un termen mai scurt cu vreo 10 zile. În această perioadă serviciul de evidență, care este în subordinea primăriei, verifică dacă cetățenii sunt, dacă listele sunt actualizate. În același timp, cetățeanul are posibilitatea să verifice, să vadă este, nu este și să facă contestație către primar, să spună: «Dom”le, taică-miu nu mai e, asta e, pot să-l scoți. Sau eu nu figurez, sau la adresa la care trebuia să fie și fiu-miu, nu este șamd». Primarul este obligat, într-un termen de 2-3 zile, să emită dispoziție prin care reglementează sau nu reglementează solicitarea, având dreptul să se adreseze și justiției în cazul în care este nemulțumit”, a declarat Dobre.

El a explicat faptul că Ministerul Administrației și Internelor centralizează datele comunicate de către autoritățile locale, singurele care pot actualiza listele electorale.

„În momentul în care se parcurge această perioadă, așa cum e stabilită în programul calendaristic, primarii comunică actualizarea listei. În baza acestei actualizări finale în procesul electoral, direcțiile de evidență din structura noastră (a MAI, n.r.) din județe – pentru că în același timp se realizează și delimitarea secțiilor – emit copii ale listelor electorale pentru fiecare secție în parte. Acestea se verifică de către primar, se semnează de primar, de secretarul primăriei, de șeful structurii de evidență a populației din subordinea primăriei și de lucrătorul nostru, care urmărește copierea și toate astea. Ele sunt în 3 exemplare – un exemplar rămâne la primărie, celelalte două exemplare primarul le predă președinților birourilor secțiilor de votare. Fiecare președinte primește două exemplare din lista electorală permanentă, un exemplar stă la dispoziție pentru consultare de către cetățeni, dacă nu se găsesc, dacă se găsesc, iar un exemplar este cel pe care fiecare dintre noi mergem și votăm, suntem verificați și se semnează”, a mai susținut ministrul Administrației.

El a menționat că inclusiv în ziua votului pot apărea modificări în listele electorale, la solicitarea cetățenilor.

„Chiar și în timpul zilei votului pot apărea contestații, dinamica e continuă, nu e un proces care se închide brusc într-o zi, și chiar și atunci ele trebuiesc…pot fi operate. De aceea, atunci când s-a pus problema veridicității, am atras atenția că o fotografie exactă nu există. Pentru că unul singur dacă s-a schimbat de dimineață până seara în ziua votului poate afecta cifra, de aceea cifra aceasta este o cifră stabilită la un moment dat, ea putând fi modificată tot timpul de realitatea de pe teren”, a afirmat Dobre.

Totuși, el a admis faptul că există un moment în care cifrele privind alegătorii sunt „înghețate” pentru a fi transmise Biroului Electoral Central, astfel încât să poată exista un reper de raportare.

„Există un moment în care mă opresc și e o cifră care, cum zicem noi, se îngheață. Acea cifră s-a înghețat pe data de 20 iulie, iar în listele electorale noi i-am putut trece pe toți cei care împlineau 18 ani în intervalul 20 inclusiv 29 iulie, pentru că cel care a împlinit 18 ani pe 29 iulie avea dreptul de vot, dar era predictibil, l-am prins pe listă. Pe ce nu putem avea predictibilitate sunt oamenii care din păcate decedează în acest interval, deci aici e o chestiune pe care ne-o asumăm”, a mai explicat ministrul Administrației.

El a fost întrebat cum se va putea ajunge până la 31 august la „cifra concretă, reală” a alegătorilor care ar fi trebuit să figureze în listele electorale, conform solicitării Curții Constituționale.

„Conform solicitării Curții Constituționale, astăzi (n.r. – vineri) pregătim procedura prin care să putem da un răspuns, pentru că solicitarea Curții Constituționale e obligatorie. Vom propune Guvernului sistemul prin care, în termenul stabilit de Curte, până la 31 august, să facem o verificare a listelor electorale, începând de la bază, din primării. Baza este acolo, corectitudinea datelor este în funcție de corectitudinea actualizării listelor electorale”, a răspuns Dobre.

În plus, ministrul Administrației a explicat cea de-a doua adresă transmisă Curții Constituționale, prin faptul că MAI nu poate garanta actualitatea informațiilor care ar fi trebuit operate de autoritățile locale în sistemul de evidență a persoanelor.

„Noi nu avem posibilitatea să facem actualizarea, primarul o face prin serviciile sale, având obligația însă acele servicii în momentul în care a apărut un act de deces, de naștere, o informație că nu mai e, sau o comunicare de afară că a plecat, că a murit, el trebuie să opereze în baza de date automat. Dacă nu se fac aceste operațiuni din varii motive, atunci pot să apară erori. Printre cauzele erorilor pot fi: situația celor care decedează în afara granițelor țării, situația celor care decezează de exemplu la Iași, el e în baza de date la Constanța, are certificat de deces dar nu se comunică între structuri. Sunt de asemenea cetățeni care pleacă în străinătate și nu mai comunică situația. Aceștia rămân în baza de date, pentru că din baza de date nu poți să-i ștergi decât pe bază de documente, de regulă ori decesul sau hotărâre judecătoarească care îi interzice drepturile electorale și iarăși îl scoți, sau o comunicare care îți vine din exterior că a încetat din viață și faci comunicarea respectivă”, a susținut Dobre.

De asemenea, el a subliniat că „la nivel teritorial, toată această activitate de evidență a populației, de înregistrare a tot ceea ce se întâmplă, de modificare a bazei de date se face de către primării – consilii județene”.

„Noi, la nivelul național, avem direcția, care administrează toată baza aceasta de date, pe aceasta o utilizează și Ministerul Muncii, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și toate instituțiile statului”, a declarat Victor Paul Dobre.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
Cutremur neobișnuit în Maramureș. Specialiștii monitorizează situația
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Florin Piersic, transferat la un spital din București. Primele declarații ale medicului care l-a operat...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Diagnosticul primit de o fetiță de 11 ani după 30 de vizite la medici