Prima pagină » Economic » Ponta se declară „a little bit concerned”, ca și șeful misiunii FMI

Ponta se declară „a little bit concerned”, ca și șeful misiunii FMI

Ponta se declară
Premierul Victor Ponta se va întâlni miercuri cu membrii delegației FMI, CE și BM

Premierul Victor Ponta se va întâlni miercuri cu membrii delegației FMI, CE și BM, el spunând că este, ca și șeful delegației Fondului Monetar Internațional, „un pic îngrijorat de ceea ce a fost”, dar că situația de criză s-a încheiat după referendum, iar Guvernul își va respecta angajamentele.

O delegație comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale se află la București pentru a discuta cea de-a șasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut, având pe ordinea de zi negocierea mai multor măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta și analizarea proiectului de buget pentru 2013.
Șeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, s-a întâlnit marți cu președintele interimar, Crin Antonescu, iar la începutul discuțiilor a afirmat că este „puțin îngrijorat” de impactul pe care îl are actuala situație politică din România asupra economiei.

La finalul ședinței de marți a Guvernului, premierul Victor Ponta a afirmat că, pe baza discuțiilor avute cu ministrul Finanțelor și cu guvernatorul Băncii Naționale, poate spune că Guvernul și-a îndeplinit toate obligațiile privind deficitul bugetar, reformele structurale și va respecta în continuare prevederile acordului încheiat cu instituțiile financiare internaționale.

„În rest, a little bit concerned ( în engleză „un pic îngrijorat”-n.r.), toți suntem un pic îngrijorați de ceea ce a fost, din punctul meu de vedere. Pe 29 iulie s-a încheiat ca și criză politică, iar instituțiile statului, fie că vorbim de Banca Națională, de Ministerul de Finanțe, de celelalte instituții ale statului, au asigurat și vor asigura în continuare și stabilitate și predictibilitate”, a spus Ponta, la solicitarea jurnaliștilor de a comenta afirmațiile șefului misiunii FMI.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi