Prima pagină » Știri politice » Victor Ponta îi cere lui Traian Băsescu să oprească persecuția politică a românilor care au votat

Victor Ponta îi cere lui Traian Băsescu să oprească persecuția politică a românilor care au votat

Victor Ponta îi cere lui Traian Băsescu să oprească persecuția politică a românilor care au votat
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că anchetarea celor ce au votat la referendum este o "persecuție politică", că îi transmite procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului Justiției pentru această acțiune și îi cere lui Traian Băsescu să oprească această acțiune.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că anchetarea celor ce au votat la referendum este o „persecuție politică”, că îi transmite procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului Justiției pentru această acțiune și îi cere lui Traian Băsescu să oprească această acțiune.

Premierul Victor Ponta a declarat corespondentului MEDIAFAX că o coabitare cu Traian Băsescu în cazul în care în urma deciziei Curții Constituționale acesta va reveni în funcția de președinte va putea exista mai ales însă în condițiile în care președintele suspendat, de data aceasta, după a doua suspendare, ar înțelege că trebuie să respecte Constituția României și atribuțiile lui constituționale.

„Eu am fost dispus și începând cu 7 mai, atunci când am primit votul Parlamentului, să încerc să găsesc o colaborare instituțională cu Traian Băsescu. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil și nu din vina mea. Ca o dezvăluire: a doua zi după alegerile locale, pe 11 iunie, am primit un telefon de la președintele Băsescu atunci, care mi-a spus pe un ton foarte agresiv că a tăcut destul și că va ieși la luptă împotriva mea și a Guvernului și a USL-ului. Practic, de atunci, domnul Băsescu mi-a dovedit că nu a acceptat și nu va accepta probabil niciodată ideea de a avea un guvern care să nu-i fie obedient, așa cum au fost guvernele Boc și Ungureanu și m-am pregătit și eu și ne-am pregătit cu toții de războiul care era inevitabil”, a spus Ponta.

El a arătat că nu știe ce va decide Curtea Constituțională în 21 august, dar știe un singur lucru, că și dacă hotărârea Curții Constituționale va fi o hotărâre nedreaptă din punctul de vedere al celor 8,5 milioane de români care au venit la vot, nu va exista altă soluție decât să fie respectată.

„Consider însă că Traian Băsescu, dacă într-adevăr își dorește să se întoarcă la Cotroceni chiar și în modul acesta strict bazat pe o decizie a Curții Constituționale, și nu pe suportul popular, cu atât mai mult ar trebui în aceste zile să oprească persecuția și, practic, această operațiune de terorizare a celor 8,5 milioane de oameni care au votat”, a spus premierul.

Primul ministru consideră că în spatele acestei acțiuni, pe care o cataloghează drept abuzivă, se află președintele suspendat Traian Băsescu.

„Îmi este foarte clar că președintele suspendat este în spatele acestei acțiuni abuzive prin care oameni simpli, oameni din comune, din sate, din diverse regiuni ale țării, sunt anchetați într-un mod pe care eu nu l-am cunoscut în România. Înțeleg că a fost în anul 1946 după alegerile de atunci și, eventual, a mai fost în 1987 când muncitorii de la Brașov s-au ridicat împotriva lui Ceaușescu. Aceleași metode utilizate atunci se utilizează acum, cu procurori care sunt trimiși, practic, să îi persecute și să îi intimideze pe oamenii care au votat”, a declarat Victor Ponta.

El și-a exprimat speranța că Traian Băsescu va cere ca această acțiune de persecuție să fie stopată.

„Eu cred că, cu atât mai mult, în aceste condiții, Traian Băsescu ar trebui să se gândească și fie să facă un apel către doamna Kovesi, către cei pe care el i-a numit în funcții, să oprească această operațiune abuzivă fără precedent în cei 22 de ani, fie să înțeleagă că se va întoarce la Cotroceni exact cum a fost Nicolae Ceaușescu în 1988 și 1989, adică așteptând sfârșitul”, a spus Ponta.

Premierul și-a exprimat speranța că președintele suspendat va înțelege că această acțiune trebuie stopată mai ales că există impresia că acum, cu adevărat, se dă o lovitură de stat în adevăratul sens al cuvântului.

„Sper să înțeleagă acest lucru pentru că impresia mea din aceste zile este că, practic, se dă o lovitură de stat. Acum cu adevărat se dă o lovitură de stat, în sensul corect al cuvântului, atunci când oamenii decid la vot ceva și, folosind instituții de represiune ale statului, vrei să schimbi decizia oamenilor. Ori acesta este un pericol uriaș pentru România”, a spus primul ministru.

Victor Ponta a precizat că va transmite scrisori și președintelui Comisiei Europene Jose, Manuel Barroso, și secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, prin care să informeze asupra a ceea ce se întâmplă acum în România și să le ceară să nu gireze o asemenea acțiune.

„Voi transmite scrisori și președintelui Barroso și secretarului de stat, doamna Clinton prin care să informez asupra a ceea ce se întâmplă acum în România. Practic, la solicitarea lui Traian Băsescu, se petrece această persecuție politică, a celor 8,5 milioane de români care au venit la vot și evident să le cer să nu gireze o acțiune antidemocratică și o acțiune care nu poate decât să ducă la o ruptură și mai mare între populația României și președintele suspendat Traian Băsescu și acei oameni care încă îi mai sunt credincioși din diverse instituții ale statului. Nu știu și nu am mari speranțe că președintele suspendat va înțelege că a dus lucrurile dincolo de orice limită a suportabilității, dar apelul meu este foarte clar”, a declarat premierul.

Victor Ponta a mai spus că și ca ministru interimar al Justiției o va informa în scris, în acest, sens pe procurorul general Laura Codruța Kovesi că nu se poate prevala de autoritatea sa ca ministru al Justiției în această acțiune care este evident doar o acțiune de persecuție politică a oamenilor care au votat și că va ridica această problemă în cadrul primei ședințe a CSM.

„În mod foarte clar nu mai putem vorbi în România de democrație dacă oamenii care votează sunt a doua zi căutați de procurori și persecutați politic pentru faptul că au votat. Ori eu sunt foarte decis să-i apăr pe cei 8,5 milioane de români care au votat, sunt absolut convins să mă lupt de partea lor și sunt absolut convins că mai devreme sau mai târziu, cum de altfel s-a întâmplat și în 1989, în bătălia dintre popor și un conducător care e apărat de câteva instituții, rezultatul e același. Îmi este din ce în ce mai clar că domnul președinte Băsescu nu va accepta niciodată să plece în mod democratic de la Cotroceni, ceea ce înseamnă că nu am învățat nimic din 1989 încoace”, a conchis premierul Victor Ponta.

Curtea Constituțională a decis, marți, să devanseze pentru 21 august termenul pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente, au declarat surse oficiale.

Decizia a fost luată într-o ședință a Curții care a durat peste șapte ore.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!