Accesul în mall-uri se va face doar cu certificat verde, din 25 octombrie 2021. Ce alte restricții vor intra în vigoare

Publicat: 22 10. 2021, 22:34
Actualizat: 23 10. 2021, 09:24
FOTO - caracter ilustrativ: Pixabay.com

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a explicat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că începând de luni, 25 octombrie, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde.

El a explicat că în magazinele esenţiale, cum ar fi alimentare sau farmacii, va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.

„Tot ce este în mall (se intră – n.r.), numai cu certificat verde. Dacă nu ai certificat verde te duci la o farmacie care nu este în mall. Sunt multe”, a spus șeful DSU, Raed Arafat.

Întrebat de jurnaliști dacă cei nevaccinați pot intra în magazinele alimentare din mall, Raed Arafat a spus că este exclus acest lucru și a explicat și de ce.

„Să fim serioși! Intră pe ușa de la mall și spune că merge la supermaket, după care te trezești cu el la cinematograf. Nu va merge așa Esențiale sunt magazinele de alimente și tot ce vinde partea alimentară care este esențială. În rest mall-uri etc se intră cu certificat verde”, a spus Arafat.

Șeful DSU a recunoscut, totuși, că există o problemă în noua hotărâre a CNSU, pentru că nu sunt prevăzute situațiile în care nevaccinații vor să se imunizeze în centrele găzduite de mall-uri.

„Dacă intră la centrul de vaccinare din interiorul mall-ului, nevaccinat, va intra însoțit. Vom vedea care va fi soluția. Îți spune că mă duc să mă vaccinez, el este nevaccinat, dar nu are imunitate, cel mai bine să evite mall-urile ca să se vaccineze. Se va reglementa situația asta cu CNCAV, dacă avem centre de vaccinare în interiorul mall-ului”, a explicat Arafat, care îi îndeamnă pe cei nevaccinați să se imunizeze în centrele organizate în afara centrelor comerciale.

Șeful DSU a mai precizat că în acest moment nu mai există niciun pat liber la ATI, în România. În plus, o echipă medicală din Danemarca va fi trimisă în România pentru a activa la Institutul „Matei Balș” din București.

Vezi aici Hotărârea CNSU nr. 91 din 22. 10.2021 privind noile restricții, care intră în vigoare din 25 noiembrie 2021.

Vă recomandăm și: