Accident rutier pe Drumul Național 65. A ars de viu în propria mașină
Tragedie pe un drum național din Olt. Un tânăr de 19 ani a ars de viu în propria mașină pe Drumul Național 65, între localitățile Slatina și Găneasa, în urma unui grav accident.
A murit carbonizat
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, spun polițiștii.