Prima pagină » Actualitate » ANPC continuă controalele pe litoral/Piedone: Suntem pe prevenție. N-aș vrea să vă închidem în sezon

ANPC continuă controalele pe litoral/Piedone: Suntem pe prevenție. N-aș vrea să vă închidem în sezon

Galerie Foto 8

Sâmbătă, comisarii din cadrul Autoritații Naționale pentru Protecția Consumatorilor au continuat controalele pe litoralul Mării Negre. În urma celor 56 de acțiuni au fost aplicate amenzi de 145.000 lei și 9 avertismente. 

Hotelurile și restaurantele de la Marea Neagră au fost verificate de comisarii ANPC, coordonați de președintele instituției, Cristian Popescu Piedone. Cele 56 de acțiuni s-au soldat cu 11 amenzi contravenționale în cuantum de 145.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unor produse alimentare în valoare de 1730 lei.

Au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor pentru societatea DINASTY PROV, care se ocupă cu comercializarea de îmbrăcăminte și accesorii.

De asemenea, în urma controalelor operatorii economici au fost consiliații privind legislația în vigoare a Protecției Consumatorilor.

Stațiunile prin care au trecut cei de la ANPC sunt: Mangalia, Saturn, Neptun, Costinești, Vama Veche, Eforie Nord și Eforie Sud.

Controalele ANPC vor reveni în perioada 15 iunie-15 august, după cum a declarat Piedone.

CITEȘTE ȘI:

Controale ANPC la mare. Comisarii au verificat condițiile de cazare și de alimentație de pe litoral

Inspectorii ANPC, prezenți în aceste zile pe litoral. Cristian Piedone, planuri pentru sezonul estival 2025: „Drepturile tuturor să fie respectate”

Recomandarea video

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
S-a aflat acum! Ce alimente au consumat Antonella și Sara în Ajunul Crăciunului. Ar fi fost contaminate, potrivit specialiștilor. Poliția are deja 5 suspecți
Prosport.ro
FOTO. Cuplul anului. Vestea a venit chiar de Crăciun
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Vlăduța Lupău a primit o nouă LOVITURĂ, după ce s-a aflat că numele ei apare într-un dosar penal internațional. Unde a fost de urgență luni, 29 decembrie
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria