VIDEO | Bucureștii de odinioară: Cartierul Evreiesc (DOCUMENTAR)

Publicat: 16/06/2022, 21:30

În perioada interbelică, evreii au format cea mai numeroasă comunitate minoritară din București. Cartierul evreiesc alcătuia o zonă de locuire compactă pe malul stâng al Dambovitei, avand ca ax central Calea Vacărești și începutul Căii Dudești.

Holocaustul a fost necruțător și cu evreii de la noi din țară. Din 800.000 de evrei, aproape jumătate au fost uciși în timpul Holocaustului. Cealaltă jumătate a reușit să plece în timpul regimului comunist sau după Revoluție.

În prezent, comunitatea evreiască de la noi din țară are aproximativ 7.000 de membri. Ceaușescu s-a folosit de dorința evreilor de a emigra, într-un mod mai eficient – el i-a vândut cu prețuri între 3.000 – 9.000 $ pe cap de evreu, în valută forte, depusă direct, în conturi speciale, la sucursalele unor bănci românești din Elveția.

Dacă ofițerii de la cenzura corespondenței descopereau că evreul candidat la vânzare are prieteni sau familie solvabilă în străinătate, el era arestat pe un motiv oarecare pentru a-i dubla prețul de răscumpărare.

Cartierul evreiesc a fost una dintre cele mai afectate zone ale orașului, în urma demolărilor masive din perioada anilor 1980. Nu doar casele au fost distruse, ci și trama stradală așa cum se alcătuise ea de-a lungul veacurilor a fost modificată.

Imigrația masivă către București s-a produs mai cu seamă după Unirea Principatelor. Noii veniți s-au așezat în majoritate în jurul zonei locuite de conaționalii de rit spaniol pe Str[zile Sf. Vineri, Văcărești, Udricani, Mircea Vodă, Anton Pann, începutul Căii Dudești.

Prezența lor a jucat un rol important în viața bucureșteană a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Ei au reprezentat aportul necesar de spirit citadin și burghez într-un oraș cu o civilizație traditional rurală susținea prof. Anca Aurelia Ciuciu.

Au fost primii care au practicat comerțul ambulant și vânzarea en-gros precum și meșteșugurile bazate pe prelucrarea fierului și metalelor (tinichigerie, alamărie).

Evreii mai săraci aveau ca ocupație samsarlâcul și meseriile, cu preponderență croitoria, tinichigeria, vopsitoria. Alții erau cizmari, curelari, tapițeri, geamgii, frizeri.

Cartierul Văcărești era, în afara zonelor locuite de evreii sefarzi, unul din cele mai sărace, cunoscut mai ales prin negustorii de haine vechi si Târgul de vechituri de o celebritate dubioasa în epocă. Celebra Hală de vechituri a fost demolată în 1930.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au ridicat multe sinagogi, ajungând până la câteva zeci, majoritatea în jurul Căii Văcărești. Numai pe strada Mămulari, în afară de Templul Unirea Sfântă existent și astăzi mai erau Templul Fraterna și mai multe sinagogi mici aflate în casele unor rabini.

Incendiate în timpul rebeliunii legionare în 1941, căzute la cutremurul din 1977 sau demolate în anii ’80 în regimul comunist, sinagogile au dispărut aproape în totalitate.

Templul Unirea Sfântă se află pe Mămulari, pe o stradă în care pe o parte sunt blocuri noi, pe partea cealălaltă, unde e şi templul, imobile care urmau să fie demolate imediat după Revoluție.

Tot pe strada Mămulari a fost templul Fraterna şi o baie rituală. Templul Unirea Sfântă a fost construit de breasla croitorilor în 1836 pe locul unei sinagogi mai vechi. Aceasta are o suprafaţă de 300 mp, cu parter şi două nivele.

În plus, prezintă o faţadă cu elemente maure, romanice şi post bizantine cu influenţă valahă create în 1910 de arhitectul Grunfeld. A fost refăcută după devastarea din 1941. Din 1978 a fost amenajată ca Muzeu de Istorie a Comunităţii evreieşti din România.

Sinagoga Mare de pe strada Adamache este şi ea înghesuită într-un cvartal de blocuri sub formă de U a căror umbră se revarsă în curtea ei. A fost construită în 1845 de evrei askenazi şi s-a numit iniţial Sinagoga Poloneză.

A fost refăcută la începutul secolului XX, iar în anul 1909, la lucrări a contribuit şi arhitectul Petru Antonescu. Între anii 1930-1940, aici se dădeau concerte de muzică clasică şi religioasă. În 1939 a fost repictată în stil rococo.

A fost vandalizată în 1941 şi serios avariată la cutremurul din 1977. Din anul 1992, găzduieşte Muzeul Martirilor Evrei. Acesta conţine multe exponate, tăieturi din ziare şi fotografii care consemnează starea etniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Templul Coral se găseşte pe strada Sfânta Vineri şi este cel mai mare lăcaş de cult evreiesc încă în funcţiune în Bucureşti. A fost construit în 1867 de o grupare de evrei de origine austriacă şi e copie fidelă a Templului din Viena.

A suferit nenumărate distrugeri de la cutremure sau extremişti, dar a fost refăcut de fiecare dată din banii comunităţii. Are o suprafaţă de 700 mp, două etaje şi subsol şi înălţimea şi lungimea câte 32 m.

Templul are o faţadă frumoasă placată în care alternează culorile roz şi crem şi un portal de intrare în stil maur. Cornişa este frumos decorată şi se termină la colţuri cu şase turnuleţe.

În curte, în faţa templului este un monument impresionant construit în amintirea holocaustului din Europa. Ca şi celelalte două sinagogi este înghesuită între clădiri modeste şi nu poate fi observată decât când ai ajuns în faţa ei.

Teatrul Evreiesc de Stat din București este, de decenii, unul din puținele instituții teatrale de acest fel din Europa. Clădirea teatrului evreiesc a fost construită de Iuliu Barasch, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Doctorul Barasch cumpărase terenul din inima cartierului evreiesc și plănuia să ridice o clinică, dar în cele din urmă clădirea a devenit o casă de cultură.

Teatrul continuă să funcționeze, și la un nivel artistic apreciat, în ciuda faptului că populația evreiască din România nu mai numără decât puține mii de membri.

În schimb spectacolele sale au căutare și la turiștii evrei și de alte neamuri care vizitează România, precum și la publicul local, iubitor de teatru și cultură, de toate originile și naționalitățile.

Repertoriul său cuprinde piese și spectacole de revistă de dramaturgi care au scris în limba idiș, piese și spectacole muzicale traduse în idiș din repertoriul teatral universal, spectacole cu tematică evreiască, unele și în limba română.

Deoarece în cursul ultimelor decenii publicul vorbitor de idiș s-a redus în mod considerabil în România și în lume, ori în urma Holocaustului, ori, din motive de aculturație și de emigrare în masă, mai ales în Israel, începând din anii 1970 au fost introduse în teatru căști cu traducere simultană în română.


Vă recomandăm și: VIDEO | Bucureștii de odinioară: Cartierul Armenesc (DOCUMENTAR)

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri precum antena1.ro (a1.ro), Observator.tv (actualul citeste mai mult