Buna Vestire, 25 martie 2026. Ce nu trebuie să faci de „Ziua Cucului”, potrivit credinței populare
Miercuri, 25 martie 2026, este sărbătorită Buna Vestire. Sărbătoarea mai poartă denumirea populară de Blagoveştenie și mai este cunoscută și drept „Ziua Cucului”. Raportându-ne la religie, aceasta este ziua în care Arhanghelul Gavriil i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să îl nască pe Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit credințelor populare, comportamentul din această zi poate arăta dacă vei avea necazuri tot anul.
Astăzi, credincioșii sărbătoresc Buna Vestire, denumită popular și Blagoveştenie sau „Ziua Cucului”. Este ziua în care Arhanghelul Gavriil i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să îl nască pe Mântuitorul Iisus Hristos.
De asemenea, este și prima zi de dezlegare la pește din postul Paștelui. Potrivit religiei catolice și ortodoxe, Buna Vestire a avut loc în Nazaret. Însă cele două tradiții susțin că locul diferă. Tradiția catolică arată că locul este marcat de Basilica Bunei Vestiri. Pe de altă parte, tradiția ortodoxă arată că Buna Vestire a avut loc la biserica grecească cu hramul Sfântul Arhanghel Gavriil din Nazaret.
Ce să nu faci azi, de Buna Vestire
În tradiția populară, se spune că astăzi se „dezleagă” limba păsărilor cântătoare. Este cunoscută și drept „Ziua Cucului”, deoarece se spune că pasărea va începe să cânte până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se va îneca cu orz.
Se spune că în această zi nu este bine să te cerți. În tradiția populară se crede că este un păcat mare, iar necazurile vor veni, apoi, tot anul. De asemenea, de Buna Vestire este bine să așezi în pragul casei sare și pâine pentru îngeri.
În Apus, aceasta se mai numește sărbătoarea Zămislirii Domnului. În unele zone ale țării, pentru ca livezile să ofere roade bogate, arborii se stropeau cu țuică și se „amenințau” cu toporul. În zone din Maramureș se spune că se dau foc lucrurilor de prisos (Noaptea Focurilor), arată News.ro.
Autorul recomandă:
- Cât costă o ciorbă de pește la Festivalul Pescăresc de Buna Vestire din București. Prețurile depășesc tarifele din piață
- Cele mai importante tradiții de Buna Vestire sau Blagoveștenie, ziua în care oamenii nu trebuie să se certe. Ce să faci pentru a avea noroc tot anul
- Ce alimente este bine să dai de pomana de Buna Vestire. Ce nu trebuie să lipsească din pachet
- Sâmbăta Colivelor 2026: semnificația primei pomeniri a morților din Postul Paștelui. Ce să împarți de pomană
- Ce preț are postul Paștelui. Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru 7 săptămâni de post
- Cele 4 greșeli alimentare din Postul Paștelui. Dr. nutriționist Mihaela Bilic avertizează: „Obiectivul nu este să te îndopi cu produsele permise”