Calcul complet. Câți bani i-a dat Antena 1 lui Cheloo, pentru cele 5 săptămâni la Asia Express
Calcul complet. Câți bani i-a dat Antena 1 lui Cheloo, pentru cele 5 săptămâni la Asia Express.
Cheloo este una dintre cele mai cunoscute și controversate figuri din showbiz-ul românesc. Anul acesta, cântărețul a participat la emisiunea Asia Express – Drumul Mătăsii alături de Mihai Ban, pilot de rally-raid și off-road. Cei doi au mai făcut echipă și în trecut, când au participat la Raliul Dakar, așa că drumurile dificile nu le sunt străine.
Din păcate, experiența lor în competiție a luat sfârșit după numai 5 săptămâni. Cu toate acestea, membrii echipei ar fi încasat sume considerabile pentru participare.
Câți bani a câștigat Cheloo în cele cinci săptămâni la Asia Express
Cheloo a primit câte 3.000 de euro pentru fiecare dintre cele cinci etape în care a rămas în competiție, acumulând un total de 15.000 de euro. Pe lângă banii primiți pentru fiecare etapă, colegul său, Mihai Ban, au câștigat și două amulete, în valoare de 1.000 de euro fiecare, conform Cancan.
Premiile obținute din amulete se împart între membrii echipei, astfel că din totalul de 2.000 de euro, Cheloo a primit 1.000 de euro.
Calculul final este următorul: cei 15.000 de euro câștigați pentru cele cinci etape se adaugă celor 1.000 de euro obținuți din amulete. Așadar, artistul a plecat din competiție cu un total de 16.000 de euro.
În competiția „Asia Express-Drumul Mătăsii” au mai rămas șase echipe, care luptă pentru marele premiu și trebuie să facă față unor probe dificile și unor momente tensionate. Ediția de duminică le-a adus telespectatorilor o surpriză: Raluca Bădulescu a revenit în emisiune pentru a-i sprijini pe Maurice Munteanu și Connie Preda. Vedeta a participat și la sezonul anterior al emisiunii „Asia Express – Drumul Eroilor”, unde a făcut echipă cu fostul său soț, Florin Stamin.