Calcul complet | Ce indemnizație pentru creșterea copilului primești, dacă ai un salariu de 4.500 de lei. Ce arată legea
Părinții din România primesc o indemnizație pentru creșterea copilului în primii ani de viață ai celui mic. Este o formă de sprijin benefică pentru aceștia, iar calculul are la bază o ecuație clară. În principiu, indemnizația reprezintă 85% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni din cei 2 ani anteriori nașterii bebelușului. În articol, mai jos, găsiți un calcul pentru un salariu net de 4.500 de lei. Iată ce arată legea și ce indemnizație se oferă pentru un astfel de venit.
Mai înainte de toate, trebuie să cunoașteți modul de calcul al indemnizației pentru creșterea copilului, precum și ceea ce spune legea românească. La calculul indemnizației contează veniturile nete realizate de părintele solicitant în ultimele 12 luni din cei 2 ani anterior nașterii celui mic. Veniturile obținute de părintele solicitant vor fi însumate, apoi vor fi împărțite la 12 (lunile). În acest mod, va fi obținută media lunară netă.
Atenție, însă. Plata indemnizației poate fi suspendată. Aflați în acest material în ce situații se suspendă imediat plata respectivă.
Calcul indemnizație pentru creșterea copilului în cazul unui venit de 4.500 lei
- Indemnizația brută teoretică = 85% × media veniturilor nete.
- Exemplu concret: părinte care a avut un salariu net de 4.500 de lei, în medie, în ultimele 12 luni
Acum, în cazul unei persoane care are media salarială de 4.500 de lei va fi aplicată ecuația prevăzută în lege.
- Va fi efectuat următorul calcul: se înmulțesc cei 85%, care reprezintă procentajul prevăzut de lege pentru acest sprijin financiar, cu media veniturilor nete (în cazul acesta, 4.500 lei). Așadar, avem: 85% × 4.500 = 3.825 lei.
Suma este încadrată în plafonul prevăzut de lege.
- Apoi, se va aplica reținerea CASS de 10%. Practic, 10% × 3.825 = 382,50 lei.
- Suma calculată în urma aplicării CASS 10% va fi scăzută din calculul indemnizației brute teoretice. Practic, vom avea: 3.825 − 382,50 = 3.442,50 lei.
Începând cu data de 1 august 2025, a fost introdusă și reținerea la sursă a CASS de 10%, în cazul acestui tip de indemnizație. Procentul de 10% este reținut din suma calculată ca 85% din medie, arată Playtech.
Ce arată legea din România
Indemnizația pentru creșterea copilului este acordată în baza OUG nr.111/2010 cu modificările și completările ulterioare. Așa cum arată legea, „cuantumul indemnizației este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni succesive, din ultimele 24 de luni anterior datei nașterii copilului, nu mai mult de 8500 lei și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată”.
De menționat faptul că în condițiile în care titularul de indemnizație se schimbă, „termenul de depunere al dosarului este de 15 zile de la suspendarea activității părintelui care urmează să solicite acest drept”.
Autorul recomandă:
- Când se plăteşte concediul de odihnă neefectuat. Cum ce poţi profita de zilele restante
- Modul de calcul pentru PLATA concediului medical a suferit modificări importante în 2025. Câți bani primești acum, în funcție de salariu
- Calculul corect al pensiei minime pe care o poți primi după 23 de ani de muncă
- Ce pensie va încasa un pensionar cu 40 de ani de vechime în muncă și un salariu de 5.000 de lei brut
- Zile libere PLĂTITE pentru părinți, dacă se închid școlile și grădinițele. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a încasa banii
Sursă foto: colaj Gândul/Shutterstock