Prima pagină » Social » Calculul corect al pensiei minime pe care o poți primi după 23 de ani de muncă

Calculul corect al pensiei minime pe care o poți primi după 23 de ani de muncă

Calculul corect al pensiei minime pe care o poți primi după 23 de ani de muncă
Sursa FOTO: https://playtech.ro

În România, pensia minimă garantată reprezintă un sprijin esențial pentru pensionarii care au venituri mici, completând sumele obținute din contribuțiile proprii. Statul asigură un venit minim lunar, potrivit legii, pentru toți cei care îndeplinesc stagiul minim de cotizare. Cum se calculează pensia minimă după 23 de ani de activitate.

Care este pensia minimă și cine beneficiază de ea

Pensia minimă garantată, denumită și indemnizație socială pentru pensionari, li se cuvine persoanelor ale căror venituri din pensii sunt mai mici decât pragul legal de 1.281 de lei.

Astfel, statul completează diferența între pensia calculată din contribuțiile angajatului și acest nivel minim. Pentru a beneficia de această sumă, o persoană trebuie să fi cotizat cel puțin 15 ani, stagiul minim prevăzut de lege.

În acest sistem sunt incluși pensionari din sistemul public, dar și cei din sistemul militar, precum și urmașii acestora, în cazul în care veniturile lor cumulate nu depășesc 1.281 de lei pe lună. Seniorii care au mai multe pensii, suma totală primită ca indemnizație socială se calculează în funcție de veniturile cumulate din toate sursele.

Cum se calculează pensia minimă după 23 de ani de muncă

Pentru a înțelege cum este acordată pensia minimă garantată, luăm exemplu un pensionar cu 23 de ani de cotizare. Dacă pensia lui din contribuțiile proprii este, de exemplu, de 1.050 de lei, statul va completa diferența până la 1.281 de lei. În acest caz, pensionarul primește 231 de lei lunar suplimentar, sumă care este plătită din bugetul de stat prin Ministerul Muncii.

Calculul este asemănător pentru orice nivel al pensiei sub pragul minim: diferența dintre suma primită potrivit contribuțiilor proprii și indemnizația socială de 1.281 de lei reprezintă pensia minimă garantată. Cu cât pensia privată sau publică este mai mică, cu atât completarea de la stat va fi mai mare.

Un pensionar care a lucrat doar 16 ani și are o pensie de 900 de lei va primi diferența de 381 de lei pentru a atinge nivelul minim.

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli