Cătălin Predoiu, despre adăposturile civile puține și NEFUNCȚIONALE: „Peste 3.000 reclamă lucrări urgente”
Cătălin Predoiu, propus ca ministru al Afacerilor Interne, a primit luni aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate pentru a continua mandatul.
După audieri, Cătălin Predoiu a declarat că s-a cerut un control al Curții de Conturi la toate adăposturile civile din țară, iar pestre 3.000 dintre aceste adăposturi au nevoie de lucrări urgente.
„Noi am cerut controlul Curții de Conturi la toate adăposturile civile din țară.
Peste 3.000 din aceste adăposturi reclamă lucrări urgente de reparații, consolidare sau chiar de punere în funcțiune. Însă ele trebuie luate de la caz la caz, pentru că ele nu sunt în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Cele mai multe dintre ele sunt în gestiunea și administrarea autorităților locale.
Tragem un semnal de alarmă, noi ne sprijinim, ne bazăm în acțiunea de apărare civilă pe adăposturi și știam, aveam date că lucrurile nu sunt în regulă în această zonă.
Această acțiune declanșată de MAI a fost benefică, pentru că a arătat care este situația în acest moment. Suntem în dialog cu autoritățile locale și sper să răspundă și să treacă la operaționalizarea acestor adăposturi”, a spus Cătălin Predoiu.
Cătălin Predoiu | Foto – Alexandru Dobre / Mediafax
Cătălin Predoiu, despre violența domestică: „Am ordonat o analiză a fiecărui caz”
În ceea ce privește violența domestică, Cătălin Predoiu a fost întrebat
„Eu am ordonat deja, de câteva săptămâni, o analiză a fiecărui caz de violență domestică înregistrat în unitățile Poliției Române.
Pentru a vedea dacă sunt sau nu întârzieri de procedură. Acțiunea este în curs. Până la această oră nu mi-au fost semnalate întârzieri în procesarea sesizărilor, dar ceea ce trebuie făcut este și o prevenție prin comunicare.
Rulează două campanii de comunicare și de conștientizare a acestor riscuri și posibilității femeilor de a se adresa Poliției”, a mai spus Cătălin Predoiu.
Ce arată raportul Curții de Conturi
600.000 de persoane pot fi adăpostite în zone speciale pentru protecţia civilă în caz de război, arată un audit al Curții de Conturi.
Auditorii au constatat că, nefiind situaţii de conflict armat pe teritoriul României, adăposturile nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost construite. Astfel, multe dintre acestea sunt insalubre, impracticabile sau transformate de proprietari în depozite.
„În România, capacitatea de adăpostire a populaţiei în caz de atac aerian este de 3,21% (611.922 persoane) în adăposturi special construite, respectiv de 5,19% (989.507 persoane), dacă luăm în considerare şi alte spaţii de adăpostire identificate (spaţii de la metrou, parcări, pasaje şi galerii subterane, tuneluri etc.), raportat la totalul populaţiei rezidente (19.053.815 persoane).
Din totalul de 5072 de adăposturi de protecţie civilă, publice şi private, 2543 sunt neoperaţionale (50,14%). Fondul de adăpostire este vechi, 73% din adăposturi, respectiv 3711, sunt construite înainte de anul 1990”, se arată în raportul Curţii de Conturi. (informații detaliate AICI)
Foto main – Alexandru Dobre / Mediafax
Citește și: