Prima pagină » Actualitate » Cine sunt liberalii de la ministere: MAI-Cătălin Predoiu, Educație-Daniel David, Finanțe- Alexandru Nazare și Fonduri Europene- Dragoș Pîslaru

Cine sunt liberalii de la ministere: MAI-Cătălin Predoiu, Educație-Daniel David, Finanțe- Alexandru Nazare și Fonduri Europene- Dragoș Pîslaru

Luiza Dobrescu

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat duminică numele liberalilor care vor ocupa portofolii în guvernul pe care-l va conduce. 

După întâlnirea de lucru a PNL, de la grupul din cadrul Palatului Parlamentului, reprezentantul PNL, Ilie Bolojan, a făcut câteva declarații pe marginea celor care vor ocupa portofolii în patru ministere din noul guvern.

„La Ministerul de Interne a fost nominalizat domnul Cătălin Predoiu. La Educație, domnul Daniel David.

Dânșii își vor continua practic mandatele și mă bazez pe experiența pe care deja o au, pe competența pe care au dovedit-o atât în activitatea profesională, dar și în cea guvernamentală.

La Finanțe, propunerea PNL va fi Alexandru Nazare. Iar la Fonduri Europene, propunerea este domnul Dragoș Pîslaru”, spune Bolojan.

Premierul a mai precizat că „dânșii sunt propuneri noi pe care PNL le susține în noul guvern, fiecare cu o experiență mare în domeniile de activitate în care sunt nominalizați, pe partea de finanțe, pe partea de participare ca și membru neexecutiv în Consiliul de Administrație al BNR pentru domnul Nazare, sau pe partea de Fonduri Europene cu expertiza la Bruxelles a domnului Dragoș Pîslaru”.

Bolojan a mulțumit liberalilor care „au acceptat să facă parte din acest Executiv având în vedere dificila misiune pe care o are în contextul crizei bugetare pe care o traversăm”

CITEȘTE ȘI:

Guvernul lui Ilie Bolojan va avea 5 vicepremieri. Cine este viceprim-ministrul independent

Dragos Pîslaru, propunerea pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prezent la ședința PNL

🚨 PNL își desemnează MINIȘTRII din Cabinetul Bolojan / Dragoș Pîslaru preia protofoliul MIPE / Predoiu și Anastasiu, vicepremieri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
Bianca Censori, decolteu amețitor într-o salopetă mulată! A atras toate privirile
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!