Ce salarii au casierițele de la LIDL, Carrefour, Kaufland și Mega Image acum, în 2026. Cine câștigă mai mulți bani
V-ați gândit vreodată ce salarii au casierițele de la LIDL, Carrefour, Kaufland și Mega Image? În ultimii ani, aceste meserii au devenit mai bine plătite decât își imaginea mulți, iar acest lucru este valabil și acum, în 2026.
Iată cine câștigă mai mulți bani, între marile lanțuri din retail.
Cine dă cele mai bune salarii
Pe fondul lipsei de personal și al creșterii costului vieții, marile lanțuri de magazine au fost nevoite să ajusteze salariile. Iar acum, în 2026, diferențele între operatorii din domeniu sunt tot mai vizibile. Când analizăm veniturile casierilor trebuie avut în vedere că, pe lângă salariul de bază, acești angajați primesc și alte stimulente, cum ar fi tichetele de masă și diverse bonusuri de performanță.
Toate aceste beneficii pot ridica semnificativ venitul lunar încasat.
Dintre cele patru mari lanțuri analizate, LIDL oferă, în medie, cele mai mari salarii nete. Aici, veniturile casierilor se situează între 3.300 și 4.200 de lei net pe lună, la care se adaugă tichete de masă în valoare de aproximativ 800 de lei. Mai mult, acest pachet salarial este completat de bonusuri de sărbători, asigurare medicală și sporuri pentru munca în weekend.
Practic, atunci când lucrează „full-time”, o casieriță de la LIDL poate câștiga, pe lună, peste 4.000 de lei.
Kaufland ține aproape, cu salarii nete cuprinse între 3.000 și 3.800 de lei pe lună. Angajații acestui retailer primesc tichete de masă, vouchere de vacanță, asigurare de sănătate și bonusuri de performanță, pe lângă salariul net.
La Mega Image, salariile nete pentru casieri se încadrează, în medie, între 2.700 și 3.400 de lei pe lună. Și acest retailer oferă tichete de masă, bonusuri de vânzări și, în anumite condiții, decontarea transportului.
În fine, pe ultimul loc se situează Carrefour, cu salarii nete între 2.650 și 3.300 de lei pe lună, plus tichete de masă, cupoane de magazin, asigurare medicală privată și bonusuri de fidelitate.
Trebuie spus că sumele de mai sus sunt salarii medii la nivel național, în 2026. În orașele mari, precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara, venitul tinde să fie mai ridicat, pe fondul costului mai mare al vieții și al deficitului de personal.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cât câștigă o asistentă medicală în România. Salariul variază în funcție de studii și experiență
Bogat sau sărac: Cum ești în 2026, în funcție de salariu și de orașul din România în care locuiești