Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci o banană pe zi, timp de o săptămână

Publicat: 25 02. 2026, 12:47
Actualizat: 25 02. 2026, 13:07
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci o banană pe zi, timp de o săptămână

Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă în organism, dacă mănânci o banană pe zi, timp de o săptămână? Un nutriționist a făcut un mic experiment și a observat ce s-a întâmplat în corpul său, la șapte zile de la consumul acestui fruct.

Bananele sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai delicioase, practice și bogate în nutrienți fructe disponibile. În plus, nu trebuie neapărat consumate crude. Acestea pot fi adăugate în smoothie-uri, iaurt, prăjituri sau poate fi preparat celebrul chec cu banane („banana bread”).

„În următoarele zile, mi-am propus să mănânc o banană în fiecare zi. Și, sincer, a fost ușor, în mare parte pentru că nu au nevoie de refrigerare”, a spus Lauren Manaker.

Printre principalele schimbări pe care le-a experimentat s-a numărat o stabilitate mai mare a nivelului de energie, mai ales în perioadele stresante. Spre deosebire de dulciuri, consumul unei banane nu i-a provocat o scădere bruscă a stării de spirit, ceea ce a contribuit la reducerea acestei pofte, potrivit Eleconomista.es.

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci o banană pe zi, timp de o săptămână

Ce se întâmplă când mănânci banane în exces?

Așa cum arată specialiștii în nutriție, bananele sunt bogate în vitamine, minerale și alți nutrienți, cum ar fi folatul, vitamina C, potasiul, magneziul și fosforul. Au și un comținut ridicat de fibre. Potasiul este un nutrient esențial care contribuie la sănătatea inimii și ajută la menținerea unor niveluri sănătoase ale tensiunii arteriale. În plus, bananele sunt o modalitate bună de a ameliora crampele musculare. Fibrele joacă un rol important pentru digestie.

Bananele sunt bogate în antioxidanți, care neutralizează radicalii liberi și reduc riscul anumitor boli. În mod surprinzător, bananele conțin și un conținut ridicat de apă (circa 75%), ceea ce contribuie la hidratarea generală a organismului.

Deși oferă o multitudine de beneficii organismului, specialiștii nu recomandă consumul în exces. Motivul este destul de simplu, explică ei. Poate să provoace un exces de potasiu în corp și, în urma lui, ar putea să apară probleme cardiace.

Consumul unei banane, zilnic, este „perfect normal”, susține specialista.

„După ce am mâncat o banană în fiecare zi timp de o săptămână, pot spune cu siguranță că includerea ei în rutina zilnică oferă beneficii impresionante. Sunt practice, ieftine și pline de nutrienți esențiali”, conchide nutriționistul.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ