Cozi la ghișee pentru plata taxelor și impozitelor în toată țara pentru a beneficia de reducerea de 10%
Sute de oameni au așteptat chiar și câte două ore la cozile de la ghișee pentru a achita taxele și impozitele pe acest an și pentru a beneficia de reducerea de 10% acordată de stat, pentru plățile care se fac până al finalul lunii martie.
Cozi uriașe pentru a beneficia de 10% reducere la taxe și impozite
Primăria acordă o bonificație de 10% pentru plata integrală a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru anul 2026, dacă acestea sunt achitate până la 31 martie 2026 inclusiv. Din acest motiv, sute de suceveni și-au început săptămâna stând la cozi la ghișeele Direcției Impozite și Taxe din cadrul Primăria Municipiului Suceava, conform Antena 3 CNN.
Discountul de 10% este mai mult decât binevenit, mai ales că taxele și impozitele au crescut în județul Suceava. Dacă anul trecut, cetățenii plăteau câte 12 lei în fiecare lună pentru taxa de salubrizare, anul acesta, suma a crescut la 25 de lei de persoană, per lună.
„Aglomerație, dar trebuie să plătim”
Deși există metode alternative pentru plata taxelor și impozitelor, cum ar fi metoda online pe ghișeul.ro, sau la roboții situați la parterul instituției primăriei, oamenii aleg să stea ore întregi la cozile de a ghișee pentru a primi răspunsuri la întrebările pe care le au.
„Mi-am propus să nu stau nici un minut la coadă, dar realitatea nu confirmă dorința mea”, a spus o doamnă din Ploiești care stătea la coadă.
„Aglomerație, dar trebuie să plătim”, a mai spus o doamnă.
„Am venit să le plătesc să beneficiez de toate de facilitățile de plată și pentru că într-un final s-au normalizat și chestiile cu cei cu handicap”, a fost răspunsul dat de un domn.
Recomandarea autorului:
- Parlamentul dezbate bugetul de stat. Ce instituții primesc mai mulți bani și de unde se taie
- Europa îi spune „nu” lui Trump în privința trimiterii de nave de război în Strâmtoarea Ormuz: „Nu ne șantajați! Acesta nu este războiul nostru”
- Ruşii au bombardat iar infrastructura ucraineană de la graniţele cu România. La Plauru au căzut fragmente de dronă. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești