Crin Antonescu îi desființează pe #reziștii care îl atacă pe Nicușor Dan pentru numirile la parchete: turbarea haitei
Sub titlul „Turbarea haitei”, Crin Antonescu a lansat un atac dur la adresa grupului de intelectuali și jurnaliști care îl susțin pe Nicușor Dan, dar care au reacționat violent după numirile de procurori făcute de președinte.
Motivul scandalului este decizia președintelui Nicușor Dan de a numi noii șefi ai marilor parchete. Crin Antonescu salută demersul președintelui și îl numește „primul gest prezidențial sănătos” făcut de șeful statului.
„Nu-i cunosc în niciun fel pe procurorii respectivi, nu mă iluzionez pentru atâta lucru în legătură cu președinția dlui Dan, nu aș jubila prea mult în locul pesediștilor sau altor jucători politici interesați special de mersul justiției. Dar nu pot să nu observ și să nu salut un prim gest prezidențial sănătos al lui Nicușor Dan. Indiferent de motivele alegerii sale, un mesaj e corect și binevenit: Președintele (oricine ar fi el) nu este captivul unei secte sau haite, sub motivul că membrii acesteia l-au votat.”
Iluzia numită Ilie Bolojan și revenirea la „gardul Cotrocenilor”
Antonescu prezice că acest grup își va muta acum speranțele către premierul Ilie Bolojan, dar că dezamăgirea va fi la fel de mare.
„Există posibilitatea, așa cum vedem, ca mulți membri ai haitei să turbeze. Dar, nici o grijă, domnule Președinte, după ce vor consuma febril și iluzia că dl. Bolojan e noul “imam ascuns” al basismului nemuritor, se vor întoarce, scheunând, la gardul Cotrocenilor.”
Fostul lider PNL îi descrie pe foștii susținători ai lui Traian Băsescu drept o elită auto-proclamată care consideră că are dreptul exclusiv de a conduce România. Aceștia sunt acuzați că au acceptat orice abuz, atâta timp cât a servit scopurilor lor politice.
„Îngrășați de Băsescu în postura de “gardieni ai revoluției” antipesediste, îmbuibați cu sinecuri, onoruri și prestigii confecționate grosolan dar insistent, tolerați și folosiți de Iohannis până la jumătatea celui de-al doilea mandat, băsiștilor care i-au supraviețuit lui Băsescu, transformați în “hashtag rezisti” le intrase în cap că sunt un grup de aleși, o unitate de elită, un grup de inițiați/ iluminați care călăuzesc conducătorii României pe drumul neabătut al “Rreformei”, al “luptei împotriva corupției”, al “democrației”. ”
Nicușor Dan a acceptat propunerile ministrului Justiției pentru șefiile Parchetului General, DNA și DIICOT
În ciuda protestelor ONG-urilor și a susținătorilor lui, Nicușor Dan a acceptat ieri propunerile Ministrului Justiției pentru șefiile Parchetului General, DNA și DIICOT. Decretele prin care sunt numiți noii șefi au fost publicate joi în Monitorul Oficial.
În fruntea Ministerului Public ajunge Cristina Chiriac, numită procuror general, în timp ce la DNA va conduce Ioan-Viorel Cerbu, iar DIICOT va fi preluat de Codrin-Horațiu Miron.
AUTORUL RECOMANDĂ: