Cum este afectat traficul Wikipedia de AI. Semnal de alarmă, mai puțin oameni află informațiile direct de la sursă

Publicat: 19 10. 2025, 10:23
Actualizat: 19 10. 2025, 10:24

Potrivit Wikimedia Foundation, traficul uman al Wikipedia din ultimele luni a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut cu 8%.

Mai puțini oameni află informațiile direct de la sursă, avertizează reprezentanții celebrei enciclopedii online.

  • Trebuie precizat că Wikipedia folosește filtre speciale pentru a măsura traficul făcut de oameni, separat de cel realizat de boții care procesează conținutul enciclopediei.
  • În perioada mai-iunie a acestui an, site-ul a avut un trafic neobișnuit de mare realizat chiar de boți, în special de boți construiți în așa fel încât să nu fie detectați decât cu foarte mare greutate, notează profit.ro.

Din ce în ce mai mulți tineri se informează doar de pe rețelele sociale

Confom Wikimedia Foundation, este o legătură indiscutabilă între scăderea numărului de vizite făcute de oameni și dezvoltarea inteligenței artificiale.

  • Mulți chatboți rezumă informațiile, atât de pe Wikipedia, cât și de pe alte site-uri.
  • În astfel de condiții, internauții nu mai intră pentru a citi informațiile direct de la sursă.
  • Din ce în ce mai mulți tineri se informează doar de pe rețelele sociale, unde sunt vehiculate foarte multe informații false și nu mai caută informațiile pe Wikipedia.

Reprezentanții Wikimedia Foundation au mai avertizat că traficul mai mic va duce la situația nedorită în care vor fi mai puțini voluntari care să contribuie la conținutul Wikipedia. Cantitatea și calitatea informațiilor de pe Wikipedia vor fi, astfel, grav afectate.

Sursa foto main – Profimedia Images


RECOMANDAREA AUTORULUI: