EXCLUSIV VIDEO | Profesorul doctor Bogdan Marinescu, o jumătate de secol în slujba femeii. Dezvăluiri despre accidentul care i-a schimbat viața, fertilizarea in vitro și transplantul de uter în România: ”Nu agreez ideea de a transforma bărbatul în femeie”

Publicat: 25/07/2022, 16:19
Actualizat: 25/07/2022, 16:25

Profesorul doctor Bogdan Marinescu este unul dintre cele mai cunoscute nume din medicina românească, după o carieră de peste jumătate de secol în care a contribuit, de multe ori decisiv, la nașterea a zeci de mii de copii. De numele lui se leagă nu doar printre primii copii care s-au născut prin fertilizare in vitro, ci și ajutorul pe care i l-a dat Adrianei Iliescu să devină mamă la 66 de ani. Bogdan Marinescu dezvăluie într-un interviu pentru Gândul detalii neștiute despre viața sa, cariera de sportiv de performanță și accidentul de la vânătoare în care și-a pierdut vederea la un ochi, situație care nu l-a împiedicat să ajungă printre elitele sportului și medicinei.

Profesorul doctor Bogdan Marinescu provine dintr-o familie de medici, tatăl său a fost ministru al Sănătății, așa cum a devenit el însuși mai târziu, după 1989. A fost deputat, a fost senator, dar cariera politică a însemnat prea puțin față de satisfacția pe care i-a dat-o, de-a lungul timpului, profesia, spune Bogdan Marinescu.

În mai bine de jumătate de secol din cei 77 de ani la care a ajuns, medicul Bogdan Marinescu s-a pus în slujba femeii și a visului celor care voiau să devină părinți. Zeci de mii de copii la nașterea cărora a contribuit prin ajutorul medical de înaltă calitate sunt astăzi adulți cu propriile lor familii.

Tocmai de aceea, am vrut să aflăm de la profesorul Marinescu răspunsuri la probleme majore care revin, cu duritate, dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, legate de avort, în condițiile în care Curtea Supremă din SUA a stabilit recent că fiecare stat are asigurat propriul drept de apreciere asupra modului în care reglementează această problemă. De aici, totul s-a transformat într-o dispută generală, aproape globalistă. Profesorul doctor Marinescu are o opinie personală și a adoptat de mult timp o atitudine pro-viață.

Un alt subiect abordat cu Bogdan Marinescu a fost cel al disputelor legate de sarcina și nașterea transferate bărbaților.

Dezvăluirile sale duc, cu emoție, către povestea sarcinii profesoarei Adriana Iliescu, motivul care l-a determinat să o ajute să-și împlinească visul, deși avea o vârstă înaintată și siguranța că Eliza, copil născut prematur, va supraviețui și va avea o viață frumoasă.

Doctorul Marinescu privește înapoi cu regret către un singur moment pe care nimeni nu și l-a dorit: tragedia de la Giulești.

Doctorul Bogdan Marinescu dezvăluie și cine a fost promotorul fertilizări in vitro în România, relația specială pe care a avut-o cu acest coleg, doctor de excepție, și ajutorul pe care acesta i l-a dat la începutul “aventurii” la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Panait Sârbu”, unde a fost manager timp de 27 de ani.

Profesorul doctor Bogdan Marinescu explică și de ce specialitatea obstetrică-ginecologie a fost cea mai oprimată în anii comunismului, ce riscau atunci medicii care făceau întreruperi de sarcină și cum s-a ajuns la măsurile aberante privind contracepția.

Ce ne rezervă viitorul într-o lume în care natalitatea este în scădere vertiginoasă? Când va bifa și România primul transplant de uter-ovare? Sunt întrebări la care doctorul Bogdan Marinescu răspunde în interviul pe care l-a acordat în exclusivitate pentru Gândul.

”Între femei m-am dezvoltat și între ele am crescut, am un respect deosebit față de ele”

La 77 de ani, medicul Bogdan Marinescu încă lucrează

Mă ocup, în principal, de infertilitate, asta însemnând inclusiv partea de fertilizare in vitro, dar fără parte operatorie. Prefer să opereze colegii pe care i-am sprijinit, pe care i-am crescut și în care am mare și deosebită încredere.

Câți copii a adus pe lume medicul Bogdan Marinescu în peste 50 de ani?

Nu mai știu, au zis unii 30.000… dar nu cred că-s chiar atâția. Probabil între 20 și 30.000 sunt. În 1962 am terminat liceul, în `67, facultatea, deci din `68.

Va face și România transplant de uter? 

Adam, singur sau în cuplu, se descurcă… Dar fără Eva n-ar progresa speța umană. Adam nu poate să nască. Nu trebuie să ne gândim decât la faptul că există, la un moment dat, persoană masculină, dar care are rudimente care aparțin femeii. Adică sunt persoane masculine care au și uter. Și atunci sigur că (n.red. – o astfel de persoană) poate să procreeze. Restul fiind niște speculații absolut științifice. (n.red. – vorbim) De hermafrodit, sigur. El, dacă are uter, dacă are ovare, poate să nască. Important e un lucru, nu atât nașterea, cât să rămână însărcinată (n.red. – persoana de sex masculin).

Sunt speculații, la ora actuală, intervenție chirurgicală cu amplasarea embrionului în abdomen, care să se dezvolte, dar – în ceea ce mă privește – nu agreez această idee de a transforma bărbatul în femeie.

Cine a fost promotorul fertilizării in vitro în România?  Când s-a născut primul copil după fertilizare in vitro?

Profesorul Ion Munteanu, de la Timișoara, care – în colaborare cu clinica de la Heidelberg – a dezvoltat primul laborator de fertilizare in vitro în anul 1995. A și avut primul succes. Îl cheamă Ionuț și faceți socoteala câți ani are acum. Noi am început, prima dată, în 1998, la ”Panait Sârbu”.

Am dezvoltat laboratorul de fertilizare in vitro, Ion Munteanu m-a ajutat atunci cu sfaturi și cu idei, iar prima sarcină a apărut relativ repede. Noi am deschis în august `98, iar prima sarcină a apărut în următoarele trei luni. Dacă nu mă înșel, la a cincea procedură. Copilul s-a născut în mai (n.red. – anul următor). De atunci funcționăm non-stop.

Povestea de succes a Adrianei Iliescu, pe care medicul Bogdan Marinescu a ajutat-o să devină mamă la 66 de ani. Este nașul Elizei, fetița născută în 2005.

Am văzut tenacitatea ei, își dorea cu ardoare un copil. A fost înainte la profesorul Munteanu, la Timișoara și, ca urmare a unor proceduri, a obținut o sarcină, dar care s-a oprit din evoluție.

Ea cunoștea foarte mult despre procedură, se urmărea foarte atent și, la un moment dat, am chemat-o să o văd. A spus că face un tratament și că are menstre regulate… La început, nu am crezut-o, am chemat-o, am văzut și avea dreptate. Cu tratament de substituție, ea avea menstruație (deși era la menopauză – n.red.) și o mucoasă uterină compatibilă în a primi un embrion și a-l lăsa să se dezvolte.

Și atunci am zis: Hai să vedem! Embrionul a fost cu donare de spermă și donare de ovocid – parteneri complet independenți – și i-am amplasat trei embrioni. Când a făcut testarea de sarcină, au apărut 1.000 de unități.

Atunci m-am și speriat, și, într-adevăr, la ecografie mi-au apărut toți cei trei embrioni implantați. Primul s-a resorbit la 12 săptămâni și au rămas doi, care au mers mai departe. Din păcate, cum se întâmplă de multe ori în sarcinile gemelare (n.red. – sarcină multiplă), una – Eliza – s-a dus mai departe, cea de-a doua s-a oprit din evoluție la 27 de săptămâni.

Am extras primul copil, pe Eliza, care s-a dezvoltat absolut normal. Adică evoluția normală a unui copil prematur, 1.800 – 1.900 de grame, nu mai țin minte exact.

Chiar a fost un lucru amuzant, cu câteva luni înainte se născuse nepotul meu și fata mea, când a venit la spital, a zis: ”O să-i meargă bine, stă în incubatorul în care a stat și Alex. Și așa a și fost.

Ce afirmații s-au făcut la momentul respectiv… N-am să le reiau, cu atât mai mult cu cât evoluția Elizei a demonstrat că, de fapt, n-au avut dreptate. Nu m-am certat, atunci, cu nimeni, i-am lăsat să vorbească…

A fost un lucru neașteptat, dar eu am spus și la momentul respectiv că am avut ca principiu un articol (n.red. – din SUA) care prezenta un număr de 40 sau 50 de cazuri de fertilizare in vitro post-menopauză, cu o rată de succes de 50%. Și am zis: ”Dacă ăia pot, hai să vedem dacă putem și noi”… Și s-a văzut că am putut și noi.

Eliza a evoluat bine și, după ce a trecut de 5 sau 6 ani, mai toate televiziunile care, inițial, fluierau, au folosit-o ca brand. Apărea cu doamna Adriana Iliescu pe la toată lumea. Iar acum, lumea a constatat că a terminat liceul cu peste 9 și și-a luat bacalaureatul. Și merge mai departe la facultate.

De multă vreme nu m-am mai întâlnit cu ea. Primii trei ani de zile venea și serba ziua de naștere în spital. După ce am avut un incident la spital (n.red. – moment tragic, un incendiu), n-a mai apărut. Am mai comunicat din când în când, dar nu în mod deosebit…

Despre incendiul de la Maternitatea Giulești din 2010

Regretele vor exista întotdeauna. Incidentul a fost în august, iar în octombrie, cu implicarea Primăriei, am redeschis spitalul. Din octombrie până la sfârșitul anului (2010 – n.red.), au născut peste 900 de femei. Ținând cont de anti-reclama care ne-a fost făcută în perioada respectivă.

”Întotdeauna, doctorul era de vină. Nimănui nu-i convenea să aibă un deces în spital”

Cum a fost pentru medicul ginecolog Bogdan Marinescu înainte de 1989?

Nu era ușor… Pentru că, din toate specialitățile, obstretica era cea mai oprimată. Dacă se întâmpla un incident cu mama, dacă – Doamne ferește! – deceda o femeie, toate porneau pe trei căi – Procuratură, Direcție Sanitară și Miliție. (n.red. – și pușcărie) În funcție de concluziile la care se ajungea.

Întotdeauna, doctorul era de vină, chiar dacă femeia își inducea singură avortul și apărea (n.red. – la spital) în ultimul hal… Dacă se întâmpla ceva, doctorul era analizat de Colegiul Medicilor și de toată lumea, și el era de vină.

Nimănui nu-i convine să aibă un deces în spital. Și, dacă ținem cont că până în acel august, timp de 10 ani de zile, noi nu am avut niciun deces matern în spital, asta arată gradul de profesionalism al acestui colectiv și încrederea pe care femeile o acordă colectivului. Nu clădirii…

Dotările sunt în pas cu ceea ce trebuie la ora actuală, așa că asistența medicală e la un alt nivel. Nu m-am lăudat cu ce am făcut în perioada respectivă, mă pot lăuda cu ceea ce a urmat după ce am plecat eu, pentru că doctorul Marcel Moise, actualul manager, s-a preocupat și a dezvoltat, împreună cu Primăria Municipiului București, baza logistică și umană.

Atunci când s-a refăcut spitalul, am stat cu Sorin Oprescu (n.red. – era primar la vremea respectivă) zile în șir, am discutat, am comentat, am venit cu niște idei de restructurare, pentru a optimiza circuitele medicale. A zis da și le-a făcut… Pe lângă alte lucruri bune pe care le-a făcut. Acum… Știți vorba aceea, nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită.

”Este un nonsens să lucrezi la ambele capete, aici să creezi o sarcină, dincolo să o întrerupi”

Despre avort și dezbaterile pro și contra

În ceea ce mă privește, nu agreez întreruperile de sarcină. Am făcut în tinerețe, dar în momentul în care m-am apucat de tratamentul infertilității și, mai ales, de fertilizarea in vitro, am zis stop.

Cred că sunt 18 ani de când nu am mai pus mâna nici pe chiuretă, nici pe aspirator. E un nonsens să lucrezi la ambele capete. Aici să creezi o sarcină, iar dincolo să o întrerupi. Am zis stop și cu asta basta… Și toată lumea știe, nici nu am mai fost solicitat pentru așa ceva de ani de zile. Lumea știe că eu nu m-am mai ocupat de așa ceva și nici nu mă ocup.

Femeia trebuie lăsată să aleagă. Dar, din punctul meu de vedere, trebuie lăsată să aleagă între a rămâne însărcinată și a nu rămâne însărcinată. Există metode de planificare familială și contracepție.

Toată lumea vine și spune că femeia trebuie să aibă dreptul să decidă asupra propriei sănătăți… Dar pe copilul acela nenăscut cine îl apără? El nu are niciun drept? Din punct de vedere al multor jurisdicții, embrionul are inclusiv drepturi civile. Și noi discutăm că femeia care-l poartă în uter are dreptul să îl dea afară.

Trebuie să fim logici. Lipsa de logică ne omoară. Dacă suntem logici, atunci știm foarte clar să facem deosebirea între ce trebuie și ce nu trebuie.

”Înainte de 1989, s-au luat măsuri aberante în ceea ce privește contracepția”

Perioada aia (n.red. – înainte de 1989) a fost grea. De multe ori ne pomeneam cu milițianul care răspundea de spital… Nu erau agresivi. Dar era neplăcut. Aici nu mai discutăm despre întreruperile de sarcină, ci de avorturile în desfășurare. Să acorzi asistența medicală…

Am operat atunci atâtea septicemii post-avort încât… Au și murit foarte multe (n.red. – femei)… 13.000, ceva de genul ăsta. În toată perioada, din 1965 până în 1989. 

Și n-am să uit modificarea decretului, care a fost făcută de Crăciun, se pare că la insistențele Elenei (n.red. – Ceaușescu). 45 de ani și cinci copii în viață și în îngrijire. Păi dacă unul pleca în armată, înseamnă că trebuia să facă încă un copil.

Pe de altă parte, s-au luat măsuri aberante – discutam de lipsa de logică – în ceea ce privește contracepția și metodele contraceptive. Săreau calul și erau în stare să te și poprească dacă dădeai sau prescriai un anticoncepțional. De ce zic că este lipsă de logică? Legea îți interzicea întreruperea cursului normal al sarcinii. Dar nu există nicio lege în lumea asta care să te oblige să rămâi însărcinată. Dacă nu ai ținut cont și ai rămas gravidă…

Despre transplant de uter în România

În primul rând, sunt problemele legate de chirurgia de transplant. În al doilea rând, donatorul… E o tehnică cu totul delicată, o tehnică chirurgicală de performanță, pentru care îți trebuie două lucruri: priceperea, abilitatea necesară efectuării operației și curajul de a te apuca de ea. Doar așa, să te apuci de ea ca să vezi cum este… Dacă ai certitudinea că poți s-o începi, dar s-o și duci la bun sfârșit, aia este altceva.

Eu nu aș face. Dar am auzit-o pe actuala șefă de clinică de la noi, de la ”Panait Sârbu”, că ar fi tentată să facă. Când, nu știu… Într-o discuție cu domnia sa, mi-a spus: ”Vreau să fac transplant utero-ovarian”.

Din punct de vedere chirurgical, are abilitatea de a face această intervenție, pentru că ea are competența și exercițiul de a lucra inclusiv cu robotul chirurgical. Intenția există… Nu mă întrebați de moment că nu îl știu. Asta o întrebați pe doamna profesor.

Despre legislația privind mamele surogat

 Este o soluție, eu nu știu cine a scos că este ilegal. Ca și donarea de ovocite. E o găselniță jurnalistică.

Există undeva scris că e interzisă donarea? Este interzis un lucru – aspectul financiar. Inclusiv la donarea de spermă, când s-au discutat condițiile, a venit nu știu cine din comisie, că era în comisie atunci, (n.red. – și a propus) avizul să fie în prezența polițistului. Și am zis: ”Domnule, voi ați înnebunit? Ajungem că masturbarea trebuie să se facă cu aprobarea polițistului? Nu mai știu cine a fost cu ideea asta… Au mai fost multe idei năzbâtioase, unele chiar unde nu mă așteptam, la comisia de sănătate a Senatului.

O doamnă a spus că nu e de acord cu cuplul monoparental și că, dacă are un concubin, să vină cu adeverință că e de doi ani de zile în concubinaj. Și eu am spus: ”Doamnă, nu vă supărați – avea o anume vârstă -, credeți că Elena, vorba aia, nu poate să se ducă la Ioana, vecina ei de apartament, dă-mi și mie o hârtie că eu și bărbată-tu, de doi ani de zile… Asta una.

Iar doi, e o femeie singură, care își dorește un copil. Nu e dispusă să se ducă în discotecă, să îl tragă pe unul de mână: Fă-mi și mie un copil! Și vrea să își facă o treabă civilizată, medicală, sub supraveghere, iar dumneata, pe banii ei – că n-am auzit să ajute cuplurile infertile la momentul respectiv – deci, pe banii ei, dumneata vrei să facă ce vrei dumneata, nu ceea ce consideră ea. Nu mi se pare normal”.

Despre terapia cu celule stem

În ceea ce mă privește, nu m-a preocupat problema terapiei cu celule stem și nu mă bag unde nu mă pricep. Orice pas înainte e de viitor. Cu celulele stem, când a început discuția, recoltarea celulelor stem era pentru aspecte hematologice și încă ceva… Or, astăzi, dezvoltarea e…

Se prelevează la spital, din cordonul ombilical, din placentă… Noi lucrăm cu ce bancă de celule stem agreează femeia. Sunt bănci care au stocarea în țară, sunt vreo trei bănci în București, la Cluj, n-am să le dau numele. Fiecare își dezvoltă managementul și PR-ul cum consideră.

Celulele stem pot fi stocate o perioadă lungă de timp. Se discută de 10 ani și mai mult… Nu cunosc foarte în amănunt problema celulelor stem.

”20 de ani în lotul național de tir, 4 balcaniade, 3 medalii, două de aur și una de bronz”

Cum și-a pierdut ochiul drept într-un accident de vânătoare 

20 de ani în lotul național de tir, am participat la 4 balcaniade și am luat 3 medalii, două de aur și una de bronz. A fost o perioadă unde eram cel mai medaliat și am abandonat tirul în anul 1980.

Accidentul a fost înainte. Am avut un accident de vânătoare, am pierdut ochiul din dreapta și atunci, după ce, o perioadă, am tras pe stânga, m-am transformat în stângaci, am ajuns la un nivel unde nu mai puteam să cresc. Am ajuns la 95-96 de talere lovite, dintr-o sută.

Era un nivel mediu. Și atunci m-am gândit și un armurier foarte isteț mi-a făcut o armă cu un pat strâmb. Și cu asta am ieșit și campion european cu echipa.

Am avut argint la Campionatele Europene de la Lahti, din Finlanda, și am avut două medalii de argint la Campionatul European de juniori, individual și pe echipe. M-a bătut un rus care, pur și simplu, a intrat în transă, nu mai știa să rateze. El a tras 99 din 100, eu am făcut 97 din sută și am tras două serii de baraj cu alt rus și l-am bătut.

Foarte buni trăgători rușii. Foarte buni pentru că au foarte mulți.

 ”Soției mele îi datorez tot”

Despre viața de familie, soția sa, medic endocrinolog, și cei doi copii 

Cei doi copii. Doamna doctor (n.red. – soția dânsului) nu e un trofeu. Nu știu dacă am cucerit-o, dar ea m-a cucerit și ei îi datorez tot, și faptul că am ajuns la vârsta la care sunt. Are grijă de mine, se documentează și spune: ”Uite, mai trebuie să faci asta, mai trebuie să faci asta…

Soția este endocrinolog, m-a disciplinat, mi-a oferit nu ceea ce vreau eu, ci ceea ce trebuie. Și este foarte strictă din punctul ăsta de vedere.

Soția și fiul sunt cu cabinetul, eu sunt angajat. Angajat cu salariul minim pe economie. Vreo doi ani de zile nici nu m-a plătit. A zis: ”Până nu recuperăm toate datoriile” … De când am deschis, nu din pandemie. Au fost niște cheltuieli.

Cum a trecut peste pandemia de coronavirus

N-au fost exagerări. Am respectat ceea ce este logic, protecția. Și acum, tot ce intră în spital se testează. Testele rapide. Dacă (n.red. – un pacient) se internează, putem apela și la teste PCR. Și am respectat strict această protecție.

Au fost și mame care, însărcinate fiind, au făcut COVID. Și au născut bine-mersi.

Și nu e vorba numai de COVID. De-a lungul anilor, gândiți-vă ce însemna HIV-ul. Noi, având o colaborare și cu ”Victor Babeș” și cu ”Matei Balș”, cu tratament și la ei, și la noi, de nu știu câți ani de zile noi n-am mai avut transmitere verticală de la mamă la făt. Respectând strict un protocol care este combinat.

Despre mentorul său, profesorul Panait Sârbu 

Copiii mei s-au născut cu profesorul Sârbu, cu ”patronul” meu. În primul rând, aspectul chirurgical. Era de o meticulozitate cu totul deosebită. Avea niște mâini, un deget cât două de-ale mele. De-abia atingea cu ele…

Din punct de vedere chirurgical, avea o acuratețe și o disciplină în timpul operației cu totul și cu totul deosebite. Îți dădea senzația de lentoare, dar – dacă te uitai la ceas, vedeai că în trei sferturi de oră a terminat operația. Asta unu.

Iar doi: era ca un biblioraft. Când îl întrebai ceva, începea să descarce sertarul. Nu ăla din stânga, nu ăla din dreapta, exact cel care trebuia. În logica lucrurilor, până când termina de spus, pricepeai despre ce este vorba.

Ținea foarte mult la disciplina de serviciu și îmi aduc aminte – stând atunci în Colentina – că mai întârziam. El, la șapte jumătate punct era la raportul de gardă. Veneam și eu la fără douăzeci și cinci. La un moment dat, se uită la mine, se uita peste ochelari, și zicea: ”Măi, nu mai întârzia, că am emoții că ai pățit ceva”. Și mă pune dracu`: ”Domn` profesor, faptul că vin de dimineață și nu plec mai devreme de cinci după-amiază din spital chiar nu se vede?” Se uită la mine: ”Programul tău e 7:30 – 12:30. Restul ține de pasiunea profesională și aia pe mine nu mă interesează!”

”Femeia este acel ceva fără de care nu se poate

Ce reprezintă femeia în viața sa

Femeia este acel ceva fără de care nu se poate. Fără femeie lângă tine, nu ești împlinit. Dacă nu vrei, nu o înțelegi. Dacă vrei, poți să o înțelegi. Dacă o înțelegi, îi dai dreptate de multe ori.

În mare măsură, este decizia lui Dumnezeu (n.red. – ca unele femei să poată avea copii, iar altele nu). Fără Dumnezeu, nu ne descurcăm, oricât de deștepți ne-am crede. Că-i spuneți har, că-i spuneți, vorba aia, rază de lumină venită de la Domnul, nu are importanță. Dar ea trebuie să existe. Dumnezeu știe care este planul fiecăruia dintre noi.

Adina Anghelescu-Stancu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor din sfera justiției, cofondator al site- ului luju.ro, citeste mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole de investigație, politică internă, politică citeste mai mult