Domul de Aur al lui Trump, costisitor și ineficient? „Dacă va fi implementat, va fi dezavantajos pentru SUA, atât economic, cât și strategic”

În data de 20 mai a acestui an, Donald Trump a anunțat planul de creare a „Domului de Aur” (Golden Dome), un sistem de apărare antirachetă care, conform predicțiilor președintelui SUA, va costa 200 de miliarde de dolari și ar putea fi implementat până la sfârșitul mandatului său. Proiectul prevede crearea unei rețele de sateliți pentru interceptarea rachetelor balistice, hipersonice și de croazieră.

Dar nu totul este atât de simplu pe cât a lăsat Trump să se înțeleagă. Fabian Hoffmann, cercetător în politici de apărare la Universitatea din Oslo, susține că – dacă va fi implementat – Domul de Aur „schițat” de Trump va fi dezavantajos pentru SUA, atât economic, cât și strategic.

• Numele „Golden Dome” este inspirat de sistemul de apărare antirachetă „Iron Dome” (Domul de Fier) al Israelului – care protejează teritoriul israelian împotriva rachetelor și proiectilelor cu rază scurtă de acțiune, inclusiv a proiectilelor de mortiere și de artilerie. (mai multe informații AICI)
• Spre deosebire de programul Iron Dome, cerințele președintelui Trump pentru programul american sunt mult mai ambițioase.
• În teorie, va avea capacitatea să apere Statele Unite continentale de o gamă diversă de amenințări cu rachete, inclusiv sisteme de rachete hipersonice, rachete de croazieră și rachete balistice cu arme nucleare.
• Congresului SUA i se solicită să ofere un „avans” inițial de 25 de miliarde de dolari, urmat de încă 175 de miliarde de dolari în următorii trei ani.

Trump a declarat că proiectul va fi finalizat în mandatul său actual și a susținut că va proteja teritoriul SUA cu o rată de succes „foarte apropiată de 100%”.

„Interceptoarele spațiale nu există în arsenalul SUA și ar trebui dezvoltate de la zero”

Schița de bază a planurilor de apărare antirachetă ale lui Trump, notează Fabian Hoffmann pentru The Insider, a fost furnizată în Ordinul Executiv 14186 din 27 ianuarie 2025.

Ordinul a instruit Secretarul Apărării să prezinte, în termen de 60 de zile, un plan pentru un sistem de apărare antirachetă de generație următoare care să acopere protecția împotriva rachetelor balistice, hipersonice, de croazieră avansate și a altor amenințări aeriene.

„Prioritățile includ accelerarea capacităților de apărare antirachetă spațială, stabilirea unor apărări de tip substrat și de fază terminală și integrarea sistemelor non-cinetice.

De departe, cea mai ambițioasă componentă a programului Golden Dome este capacitatea sa planificată de interceptare spațială. Conceptul în sine nu este nou. Apărarea antirachetă spațială a fost implementată pentru prima dată de administrația Reagan în urmă cu aproape 40 de ani, dar efortul a fost în cele din urmă abandonat, în principal din cauza unor provocări tehnice majore, a costurilor prohibitive și a schimbărilor politice – în special sfârșitul Războiului Rece.

Din anii `90, și mai ales în ultimul deceniu, tehnologiile de apărare antirachetă au avansat considerabil, așa cum demonstrează evoluțiile actuale din Ucraina. Cu toate acestea, amploarea prevăzută de Trump, împreună cu costurile proiectate, este aproape sigur nerealistă, iar proiectul este puțin probabil să fie realizat în termenul propus.

• În primul rând, mai multe dintre capacitățile de apărare antirachetă prezentate de Trump – interceptoarele spațiale fiind principalele dintre ele – nu există în prezent în arsenalul SUA și ar trebui dezvoltate de la zero.
• Deși Statele Unite pot probabil să utilizeze tehnologiile existente pentru a accelera procesul, validarea proiectelor de sisteme, construirea de prototipuri și desfășurarea de resurse complet operaționale în spațiu vor dura ani, dacă nu chiar decenii.

Costul va fi, de asemenea, un obstacol major. Un studiu independent realizat de Biroul de Buget al Congresului a estimat că implementarea unui sistem de interceptare eficient, bazat pe spațiu, capabil să se apere în mod fiabil împotriva unei amenințări limitate cu rachete nucleare nord-coreene ar costa între 160 și 540 de miliarde de dolari pe o perioadă de 20 de ani. Iar acest tip de amenințare presupune doar un număr relativ mic de rachete balistice intercontinentale (ICBM) brute, cu contramăsuri limitate disponibile.

• Un sistem conceput pentru a se apăra împotriva arsenalelor mult mai mari și mai avansate ale Chinei și Rusiei — care cuprinde câteva sute de rachete balistice intercontinentale cu sute de focoase nucleare și este echipat cu contramăsuri sofisticate pentru a îmbunătăți supraviețuirea — ar costa de câteva ori mai mult.
• Ar depăși aproape sigur cele 200 de miliarde de dolari pe care Congresul este rugat să le aloce. Cel mai probabil, prețul final s-ar ridica la trilioane.

Deși prețul pentru lansarea sistemelor militare în spațiu a scăzut dramatic de la sfârșitul Războiului Rece, costurile sistemelor de interceptare și de sprijin rămân ridicate”, explică Fabian Hoffmann.

„Patriot are, se pare, o rată de succes de 70-80%”

Estimările conservatoare sugerează că fiecare interceptor spațial ar putea costa între 100 și 300 de milioane de dolari pe durata ciclului său de viață.

Întrucât acești interceptori ar trebui să mențină o acoperire orbitală persistentă, asigurarea capacității de a ataca ținte de rachete în timpul fazei de propulsie în anumite locații geografice, cu preaviz scurt, ar necesita probabil o constelație de interceptori care să se numere în mii.

„Statele Unite ar trebui, de asemenea, să își extindă drastic capacitățile de supraveghere spațială și de avertizare timpurie pentru a susține un astfel de sistem. Acest lucru ar implica probabil finanțare suplimentară de zeci de miliarde pentru sateliți capabili să detecteze și să urmărească amenințările cu rachete care se apropie și să semnalizeze interceptoarele.

În plus, sistemul de apărare antirachetă bazat în spațiu aproape sigur nu ar oferi rata de succes foarte apropiată de 100%, preconizată de Trump.

Putem face cu încredere această predicție pe baza ratelor de interceptare a rachetelor observate în Ucraina, unde nici măcar sistemele de apărare antirachetă precum IRIS-T sau NASAMS, care se apără împotriva amenințărilor semnificativ mai puțin complexe (în principal rachete de croazieră subsonice și drone cu rază lungă de acțiune) nu ating rate de succes de 100%.

Patriot, care este însărcinat să se apere împotriva rachetelor balistice cu rază scurtă de acțiune, are, se pare, o rată de succes de 70-80%, deși această cifră poate fi crescută prin lansarea mai multor interceptori asupra țintei care se apropie”, mai scrie Fabian Hoffmann în analiza publicată de The Insider.

Preocupările politice nu pot fi eliminate din ecuație

Dincolo de chestiunile legate de costuri și fezabilitate, rămân preocupări politice.

Chiar dacă Statele Unite ar suporta cheltuielile imense ale implementării unui sistem de apărare antirachetă bazat în spațiu, care este cel puțin nominal capabil să contracareze amenințările nucleare ale adversarelor similare, există puține motive să credem că Rusia și China ar rămâne pasive.

„Ambele ar fi practic garantate că vor lua măsuri – și într-adevăr vor depune eforturi considerabile – pentru a-și menține capacitățile securizate de a doua lovitură, în special prin creșterea și îmbunătățirea arsenalului nuclear ca răspuns.

• Acest lucru s-ar dovedi probabil mai dificil pentru Rusia, având în vedere constrângerile bugetare și tehnologice cu care se confruntă, cel puțin în comparație cu China.
• Cu toate acestea, Rusia ar fi probabil dispusă să facă sacrificii semnificative și să reducă alte priorități pentru a păstra credibilitatea arsenalului său nuclear strategic.

Unii analiști, adesea cei care scriu din tabăra controlului armelor și a dezarmării, susțin că orice proiect strategic de apărare antirachetă rămâne nefezabil din punct de vedere tehnic, afirmând în același timp că este destabilizator. Alții au observat pe bună dreptate că acest dublu argument nu are coerență internă: dacă un sistem este ineficient și perceput ca atare de potențialii adversari, nu ar trebui să fie capabil să genereze percepții disproporționate asupra amenințării.

• Adevărata problemă cu tipul de apărare strategică antirachetă preconizat de Trump este că ar putea fi extrem de destabilizatoare tocmai pentru că s-ar putea dovedi eficientă.
• În ultimii ani, tehnologia de apărare antirachetă – în special în sistemele americane – a avansat semnificativ.

Deși sarcina de bază a unui interceptor cinetic rămâne similară cu lovirea unui glonț cu un glonț (la viteze de câteva ori mai mari decât cele ale armelor de foc convenționale), tehnologia modernă a făcut ca această abordare să fie din ce în ce mai viabilă.

Dacă Statele Unite vor continua cu investiții semnificative în apărarea strategică antirachetă, China și Rusia ar trebui să răspundă cu contramăsuri, deoarece ar considera astfel de eforturi ca o amenințare credibilă la adresa mecanismelor lor de descurajare nucleară.

Aceste răspunsuri ar putea, la rândul lor, să fie interpretate la Washington ca mișcări agresive, determinând investiții suplimentare în apărarea antirachetă și, eventual, în capacități ofensive, declanșând astfel o cursă a înarmărilor în spirală”, mai scrie Fabian Hoffmann.

„Această formă de apărare antirachetă este fezabilă, dar costisitoare”

În cele din urmă, desfășurarea unui sistem precum Golden Dome ar putea accelera militarizarea spațiului, determinând potențial alți actori să urmeze exemplul, un rezultat care s-ar putea să nu se alinieze în cele din urmă cu interesele strategice pe termen lung ale SUA.

„Acestea fiind spuse, actorii guvernamentali americani ar putea considera deja militarizarea la scară largă a spațiului ca o concluzie inevitabilă, ceea ce ar putea reduce ponderea acestui argument în deliberările interne.

• În cele din urmă, implementarea unui sistem cuprinzător de apărare antirachetă bazat pe spațiu ar deturna resursele și atenția de la alte priorități de apărare antirachetă – probabil mai presante și fezabile – majoritatea făcând parte din proiectul mai amplu Golden Dome.
• În următorii ani, Statele Unite se vor confrunta cu o amenințare tot mai mare din partea rachetelor de croazieră și balistice chinezești — lansate din aer, nave și submarine — care sunt capabile să vizeze ținte militare și de infrastructură de mare valoare.
• Apărarea împotriva acestui tip de amenințare necesită o arhitectură stratificată de apărare antiaeriană și antirachetă, poziționată de-a lungul coastelor SUA și în apropierea țintelor critice din interiorul continentului.

După cum a demonstrat războiul din Ucraina, această formă de apărare antirachetă este fezabilă, dar costisitoare, iar implementarea ei va deveni și mai dificilă dacă resursele deja limitate sunt canalizate către o arhitectură de apărare antirachetă spațială extrem de costisitoare.

De exemplu, pentru costul unui singur interceptor spațial (estimat conservator la 100-300 de milioane de dolari), Statele Unite ar putea achiziționa între 25 și 75 de interceptoare PAC-3 MSE – sisteme care oferă o apărare credibilă și dovedită împotriva unui spectru larg de amenințări cu rachete convenționale chinezești.

Pe lângă provocările tehnice și riscurile politice, costul de oportunitate atașat viziunii lui Trump este, prin urmare, extrem de ridicat. Orice încercare serioasă de a o pune în practică s-ar dovedi probabil dezavantajoasă din punct de vedere strategic pentru Statele Unite”, încheie Fabian Hoffmann.

Foto main – Profimedia Images

Citește și:

Miliardarul din culise. Cum PROFITĂ de război oligarhul Oleg Deripaska, conectat la sistemul militar-industrial al lui Putin și prieten cu Șoigu

Triada NUCLEARĂ a Rusiei, după operațiunea „Pânza de Păianjen”. Putin, prins între „inerția strategică” și „birocrația complexului militar-industrial”

Operațiunea „Pânza de păianjen”. Imaginile din satelit și drone confirmă 15/23 avioane rusești distruse, majoritatea bombardiere STRATEGICE

„Alianța Dronelor”. Moscova, Teheranul și Beijingul lucrează cot la cot: „Fără sprijinul Chinei, mașina de război a lui Putin se oprește”

Rusia ATACĂ o altă regiune a Ucrainei, Dnipropetrovsk. „Unitățile din Divizia 90 blindată continuă ofensiva”