EXPLOZIE la rafinăria Lukoil din Ploiești. Un bărbat a fost proiectat de suflul deflagrației. Intervenție în desfășurare a pompierilor
O explozie neurmată de incendiu s-a produs, luni după-amiază, în incinta rafinăriei Lukoil din Ploieşti, care în această perioadă se află în revizie. Din primele informații, ISU a intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru evaluarea, tratamentul şi transportul unui bărbat în vârstă de 57 de ani care prezenta un traumatism cranio-facial şi un traumatism la nivelul piciorului stâng. Victima a fost preluată şi transportată la UPU Ploieşti.
Pe platforma rafinăriei se fac activități de revizie
Oficialii ISU Prahova au confirmat că domeniul de activitate al operatorului economic este producţia şi distribuţia de produse petroliere. În această perioadă pe platforma rafinăriei se fac activităţi de revizie, acestea începând în urmă cu câteva zile.
„Explozie, neurmată de incendiu, produsă pe amplasamentul unui operator economic situat pe strada Mihai Bravu, municipiul Ploieşti. Am intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru evaluarea, tratamentul şi transportul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, conştient, ce prezenta un traumatism cranio-facial şi un traumatism la nivelul membrului inferior stâng”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Sursă foto: Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Imagini dureroase după TRAGEDIA din Rahova. Oameni aruncați dintr-un bloc în altul
- Așa se MOARE într-un oraș bolnav. Blocurile vechi, precum cel care a explodat în Rahova, sunt BOMBE cu ceas. Rețeta unei TRAGEDII anunțate: instalații de gaze prost montate, debranșări de la un sistem putred, proceduri superficiale de la Distrigaz. Totul suprapus peste inconștiență și peste clasicul „merge și așa”
- EXPLOZIA din cartierul Rahova, magnitudine de cutremur. Detaliul înspăimântător înregistrat de stațiile seismice ale INFP
- Primarul Capitalei a făcut anunțul. Încep procedurile pentru demolarea „Blocului Groazei”